Dileme

În urma marelui miting pentru apărarea salariilor și pensiilor, au rămas două anunțuri importante: guvernul își va asuma răspunderea pentru „reducerea cheltuielilor bugetare“ de la 1 iunie iar sindicatele vor intra în grevă generală tot de atunci. Cele două vești au fost întâmpinate cu satisfacție de opoziție: dnii Ponta și Antonescu au anunțat moțiune de cenzură contra guvernului și sprijin pentru greva generală, în deplină solidaritate cu criza la care au contribuit și partidele lor ridicând salariile și pensiile la un nivel nesustenabil. S-ar putea totuși ca prin greva generală, bugetarii să piardă mai mult de 25% (în funcție de durata grevei)  – dar cum la miting au anunțat că dau banii cu condiția să plece guvernul Boc, înseamnă că riscul e asumat. De altfel, și la miting s-a vorbit despre dreptul populației la hrană enunțat cu poftă de dl Hossu: „când cetățenii mor de foame sunt îndreptățiți să-și mănânce conducătorii“. Canibalism, ai? Bon apetit! Deși înțelesesem că nu pot să-i înghită. Sincer vorbind, nici liderii politici și nici cei sindicali nu sunt deloc comestibili – mai ales că au halit adesea împreună banii publici. Având o culoare politică total neasortată cu mitingul, pedelistul Hoară a luat-o pe coajă: a fost îmbrâncit, scuipat, huiduit și udat cu apă. De, s-a aflat la locul nepotrivit în momentul nepotrivit – dar nu-i prima oară când „l-a mâncat undeva pe dl Hoară“, cum observa un lider sindical universitar. Foarte pomenit la miting, unde i s-a cântat veșnica pomenire alături de dl Băsescu, premierul a declarat că-și va ruga colegii de la putere să-și doneze salariile. Mai bine să-și păstreze salariile dar să renunțe la comisioane, învârteli, contracte oneroase, risipă și investiții aiuristice. Recuperată de TV în chip de comentator universal, dna Mioara Roman observa că „deși Caragiale spunea că România e o țară tristă plină de umor din păcate nici umor nu mai avem“. Din păcate pentru dna Roman, nu Caragiale a spus asta ci Bacovia iar umor avem cu autocarul – la miting unde scria: „Udrea cu poșeta ta trăiește toată instituția mea“. În schimb, din borseta liderului sindical Rădoi ar trăi mai mult. În fine, indiferent cum se va rescrie scrisoarea către FMI e clar că va fi mai degrabă o scrisoare testamentară cu clauze și că, din păcate, nici PSD, PNL și sindicatele n-au scrisori mai bune ci telegrame de deces. Așa că avem de ales: ori murim de foame ori murim sătui de atâta demagogie. Cine scapă scrie epitaful.Tia Serbanescu