Criza economică și două campanii electorale (pentru europarlamentare și respectiv, alegerile prezidențiale) în același an sunt prea mult pentru coaliția de guvernare: oricare din ele i-ar putea fi fatală. Doar trei la un loc în guvernul Boc – l-au făcut de-a dreptul optimist pe micul premier. Dl Boc este optimist (nici n-are de ales, de altfel) și e convins că „dacă suntem chibzuiți putem depăși criza“, că alegerile și competițiile electorale „nu vor afecta programul de guvernare“ iar „președintele Băsescu e partenerul ideal pentru un prim-ministru“. Pentru unul singur: dl Boc însuși. Celălalt (dl Tăriceanu) avea alt partener ideal. Ministrul culturii, dl Paleologu jr, a exprimat foarte plastic propriul ideal considerând că dl Băsescu este „o pleașcă“ pentru PD-L. Pleașcă, adică un noroc chior – fără de care dreapta n-ar fi ajuns la putere. Adevărat. La fel de adevărat este însă că toți cei care s-au trezit cu o pleașcă (la LOTO, de exemplu) nu s-au prea bucurat de ea: au câștigat într-o parte, au pierdut-o pe cealaltă. Cel mai traumatizat de pleașca (sau leapșa) din 2004 a rămas dl Năstase care se crede în continuare competitiv pentru Cotroceni deși PSD se află acum în zodia dlui Geoană – care-și dorește pentru sine un eșec în prezidențiale. Dorința dlui Năstase ar fi ca PSD să iasă chiar acum de la guvernare și să-l desemneze pe dânsul candidat fiindcă „e cel mai motivat să se bată cu Băsescu“. Mai sunt și alții. Dilema PSD în opinia dlui Năstase ar fi: „un an de putere și patru ani de opoziție pe urmă sau o jumătate de an de opoziție și după aceea, eventual, patru ani de putere“. Eventual cu suspendare. În termenii premierului Boc, ecuația guvernării e mult mai simplă: „de câți bani, atâta pește“. Dacă nu, o punem de mămăligă. Pentru a dovedi că guvernul are intenții serioase în reducerea consumului excesiv de pește, dl Boc a anunțat „desființarea Cancelariei primului-ministru“ care reprezenta „un guvern paralel“, unde braconau câteva sute de protejați. Iată un început bun. Cum va utiliza însă guvernul Boc cele 20% din Buget pentru infrastructură – respectiv 40 km de autostradă în acest an – când anterior nu s-au realizat nici măcar zece? Cei 40 de km reprezintă pariul premierului care a declarat că „acest guvern trebuie să plece“ dacă nu-i realizează. Dacă-i pe-așa, gurile rele ar zice că-i deja plecat. Chestiunea este că plecarea unui guvern nu mai impresionează publicul la fel de tare pe cât îl sperie guvernele care urmează.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














