„Îmi cere cineva demisia?” i-a întrebat dl. Antonescu pe membrii BPN al PNL reuniți în ședință specială consacrată crizei de guvern a USL. Întrebarea a rămas fără răspuns. Mai lipsea să întrebe, ca într-o scenă similară, de la CC în dec.89: „îl vreți pe Iliescu?” Dl. Antonescu l-a întrebat „explicit și nominal” pe dl. Tăriceanu dacă-i vrea demisia. Răspuns negativ. Dl. Tăriceanu nu și-ar recunoaște niciodată dorințele în public. ?ê?£tia ce riscă.Așa că dl. Antonescu l-a propus spre excludere din PNL pe senatorul Ilieșiu care i-a cerut public demisia și chiar l-a acuzat pe Crin de complicitate cu Băsescu – rodul frecventării Antenei 3 unde prezența dlui Băsescu în toate evenimentele naționale, mondiale și individuale e o dogmă. Dl. Ciuvică e convins că Băsescu are oameni infiltrați în PNL unde provoacă rupturi. Reiese că Ilieșiu e infiltratul lui Băsescu. „PNL, a precizat Crin, nu e un loc unde orice nătărău spune orice”. Locul său e la PC. Dl. Antonescu a primit apoi mandat să negocieze cu PSD pe poziții de forță: PNL își menține propunerile de miniștri cu Johannis la Interne și vicepremier, cere repingerea legii amnistiei, vrea „adoptarea de urgență” a reducerii CAS și – finis coronat opus – cere „desființarea imediată” a USD care contravine protocolului USL unde părților le este interzisă orice altă alianță. Cerere îndreptățită. USD începuse deja să dea mesaje separate izolând PNL și chiar în ziua respectivă ceruse anchetă parlamentară în cazul salariilor nesimțite de la ASF – unde Rușanu a ieșit repede să anunțe că-și vor reduce salariile cu 50%. O, pașă, cât de darnic ești! Prea târziu! Toate soluțiile sunt expirate. Iată, a zis Crin sarcastic, iată soluțiile pe care le aștepta Ponta, sper să se bucure de ele și să le aplice și dacă suntem gând la gând cu bucurie punem capăt crizei. Aș! Vorbe bune cu necaz. A-i cere lui Ponta să desființeze USD e ca și cum i-ai cere să recunoască plagiatul (după USL). Imediat, acesta a declarat că „protocolul USL nu se încalcă prin înființarea USD”. Se înlocuiește. Drept care Ponta a înlocuit miniștri liberali cu interimari PSD: Niță la Economie și el însuși la Finanțe. Urmează mesajul lui Felix: iar am frământări în legătură cu USL.Ce-o să se întâmple cu mine? Cu noi? Cu lumea asta? În Ucraina Viktor Ianukovici a pornit războiul civil iar în Polonia șeful drumurilor a fost destituit fiindcă în 5 ani n-a făcut decât 1500 km de autostrăzi. Dacă e liber, să-l luăm noi. Ne mulțumim și cu 1000 km. Numai să nu-l cheme Victor.
Tia ?ê?£erbănescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















