Purtătorul „flăcării violet“ cu care a incendiat toată scena politică, dl Hrebenciuc adică, e într-adevăr în echipa cåștigătoare a PSD (cum anunțase) întrucåt „a votat cu tinerețea“. Mulți bărbați în vårstă aleg la fel. Alesul PSD, dl Victor Ponta, este procuror de meserie dar mai cunoscut sub porecla „micul Titulescu“ prin care dl Năstase i-a dat mai degrabă nume de bulevard decåt de diplomat. Manierele îl recomandă însă ca procuror – motiv pentru care mulți lideri cu dosare (Năstase, Mitrea, Mazăre) au făcut înțelegere cu procurorul, cum se obișnuiește în justiție, pentru a-și ameliora cazul. Cel care n-a nimerit-o nici de astă dată e dl Gușă care era sigur că dl Geoană va cåștiga din primul tur. Dl Gușă a nimerit doar turul. Drept care în discursul său plin de reverențe, dl Ponta a făcut o singură excepție promițånd că nu-l va lua niciodată consilier pe dl Gușă – promisiune care a agitat-o pe Lavinia Șandru peste nivelul obișnuit: „Ponta e în tabăra lui Băsescu, fiindcă îl are pe Mitrea în spate“. Și Mazăre, Năstase și Iliescu? Adică toți sunt agenți dubli? Dedublarea a fost însușită și de Vanghelie care deși nu mai credea în dl Geoană („pierde cu siguranță“) și nici în victimizarea acestuia („nu-i ia nimeni Senatul, dă-l dracu’!“), nu l-a votat pe dl Ponta „ca să nu fie condus de SRI“. Adică de dl George Maior care, provenit din PSD, este nașul dlui Ponta. Vanghelie a precizat însă că are și el „o listă cu 150 de generali prieteni“. Ce s-o fi întåmplat în PSD? Nu li se mai înțeleg generalii? Iar dau generalii ordine contradictorii, ca la revoluție? Iar li s-au încurcat înregistrările reciproce? Dovadă că înregistrările care l-au surprins pe dl Diaconescu ba la SRI, ba la „un controversat om de afaceri“ (același?), ba într-un spațiu extraconjugal – l-au silit să treacă pe partea lui Geoană și nu a lui Ponta, cum ar fi fost în logica acuzării. Dar securiștii au niște legi, de ești nebun cånd le-nțelegi. După Congres, celebrii Șerban Mihăilescu (fost Micky Șpagă și ofițer acoperit de CNSAS) și Culiță Tăråță (mare angrosist de datorii la stat) au părăsit PSD pentru „grupul independenților“ (condus de gen. Oprea) din care, împreună cu Nicolicea, Cozmåncă și alte deșeuri, vor să facă un „partid de centru-stånga“. Respectiv un fel de batalion de pedeapsă alcătuit din dezertori și prizonieri de război care, conform lui Tăråță, „vrea să ajute guvernul să treacă de criză“. Cu forța? Chiar dacă nu vrea? Atenție! Cine se amestecă în Tăråță îl mănåncă porcii.Tia Serbanescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info













