Miercuri, CCR s-a pronunțat: „președintele participă la Consiliul European în calitate de șef al statului” dar „poate delega expres altă persoană”. Logic vorbind, CCR nu putea da alt verdict câtă vreme în Constituție scrie clar: „președintele reprezintă statul român” iar „primul ministru conduce guvernul și coordonează activitatea miniștrilor”. Deciziile CCR se mai discută dar se execută. Nu însă și de premierul României, dr. în plagiat și râvnitor la atribuțiile altora. Surprinzător, V. Ponta a trecut la un atac furibund la adresa CCR și a celor 5 judecători „numiți politic” (ca și cum ceilalți patru erau numiți apolitic) și „credincioși” președintelui care „sabotează activitatea guvernului” și bagă țara într-un „blocaj total” de unde nu mai poate fi scoasă decât prin demiterea dlui Băsescu: „românii trebuie să decidă dacă vor să rămână cu Băsescu și cei cinci judecători sau vor să meargă cu noi pe alt drum”. Pe ce drum? Al dictaturii absolute? Căci V. Ponta după ce-a sfidat Curtea declarând ritos: „eu merg la Bruxelles” s-a autoîncoronat: „am legitimitatea dată de popor”. Când i-a dat-o? Căci n-au avut loc alegeri parlamentare. Mai degrabă și-a luat-o singur. De parcă n-ar fi fost de-ajuns, premierul a trecut urgent și la represalii: în două ore a emis OUG prin care trece Monitorul Oficial în subordinea guvernului – ca să fie sigur că decizia CCR nu apare decât după plecarea sa la Bruxelles. Se vede că V. Ponta e moștenitorul ideal al PCR: luptă în ilegalitate, încălcând legile și atribuțiile și amenințând statul de drept în fiecare zi. Te poți aștepta să treacă și președinția în subordinea guvernului prin OUG. Dar cum două abuzuri pe zi sunt insuficiente pentru a-i potoli bulimia puterii, seara guvernul a anunțat că doi din cei cinci judecători nesupuși sunt „incompatibili” și „trebuie recuzați” – deși ANI avea să infirme incompatibilitatea celor doi. Singurul care s-a dovedit total incompatibil cu funcția de premier dar și cu democrația este V. Ponta cre și-a greșit epoca și continentul: era bun în China lui Mao. Asta nu l-a împiedicat să reprezinte plagiatele din România la Bruxelles – în timp ce pentru a evita bâlciul, președintele a rămas acasă. Mă gândesc la Ponta, dacă e acum fericit – Felix adică – mai ales că abuzează și de propria-i ipocrizie: „sper să nu ne transformăm în republică prezidențială”. Dar în pontificat? În legătură cu această dispută s-a tot invocat zicala: cel mai deștept cedează. Foarte rău! De-aia câștigă proștii.
Tia ?ê?£erbănescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















