Home Bref Înlocuitori

Înlocuitori

DISTRIBUIŢI

Dacă președintele Băsescu propunea partidelor în loc de „un moratoriu politic“ de 40 de zile un război fulger de o lună, ar fi avut mai mult succes: ca să-i facă în ciudă poate că partidele s-ar mai fi potolit. Căci de la moratoriu încoace nu mai e zi de pace: nicio lege nu le place. Cele trei legi prioritare (Bugetul, legea salarizării și legea pensionării) sunt și mai departe de perspectiva adoptării: primele două nici n-au ieșit de la guvern iar legea pensiilor încasează gol după gol – la reluare. În plus, legea Educației, trecută de asumare fără consumare, a trecut (la Senat) de la aplauzele comune ale dlui Hărdău și dnei Andronescu direct în mâna dnei Andronescu. Avem acum două legi ale Educației, una la Cameră și alta la Senat, complet diferite între ele – motiv pentru care UDMR amenință capul dlui Geoană acuzându-l că Senatul a smuls limba maternă de la orele de istorie și geografie. Dl Antonescu s-a pronunțat, firește, în legea PSD: „mi-ar părea rău ca UDMR să facă treaba murdară a PDL“. Probabil că și dlui Marko Bela îi pare rău că PNL face treaba murdară a PSD. La interlopi e mai simplu: treaba murdară o fac asasinii plătiți. Cel puțin așa susținea secretarul de stat Fătuloiu care acuza clanul Chelu, pe care l-a denunțat, că a eliminat astfel două persoane. Acuzația e gravă dar la fel de neprobată ca și cea privind „trădarea ofițerilor de la economic“ care l-au informat pe Chelu că vine harta corupției peste el. Ministrul Igaș, în ograda căruia s-au petrecut ultimele porcării – de la Șoric la Tobă și Chelu -, a rupt tăcerea cerându-i dlui Fătuloiu „să spună cine l-a trădat“. Cât îi dă ca să spună? Că doar n-o să-i spună gratis – riscând ca trădătorii să-i trântească o stenogramă, un autodenunț ori un accident rutier. Cert este că dl Fătuloiu tot luptând și cu Șoric și cu Chelu dar și cu șeful poliției Tobă pe care l-a acuzat că „a distrus conceptul cu care am intrat în UE“ a ajuns mai criticat decât ei. Întâi fiindcă s-a luat de toți deodată și apoi fiindcă era considerat „omul lui Băsescu“ care vrea să-l dărâme pe „omul lui Blaga“ – și bate Toba la TV. Rezultatul: și Fătuloiu și Tobă au fost destituiți de la MAI și înlocuiți cu dnii Popa și Dascălu. Ei, așa mai merge! Cei doi pot să umble acum cu Boboteaza – și să sfințească ministerul. Culmea e că și dl Băsescu considerase că Fătuloiu n-a adus „o imagine frumoasă“ la MAI blocând astfel intrarea în Schengen. Mai intrăm? Doar dacă are Bulgaria un bilet în plus.Tia Serbanescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.