În 14 iunie la Măgurele a început construcția celui mai mare laser din lume – la exact 23 de ani de când în „lagărul de la Măgurele“ erau bătuți, schingiuiți și omorâți participanții la Piața Universității. Mai bine laser decât lagăr – deși vinovații de atunci, în frunte cu Ilici, sunt foarte apreciați acum. Prezent și el în Piață unde a strigat „Jos Iliescu“ – în zadar după cum s-a văzut căci acesta a rămas tot pe sus –, premierul Ponta i-a declarat „impostori“ pe cei care „n-au fost în Piață în ’90 dar își dau cu părerea despre ea“. Ce tupeu pe creierul lui! Dacă aceia care n-au fost în Piață dar vorbesc despre ea (de parcă trebuia să participi la revoluția de la ’48 ca să vorbești despre ea) sunt impostori, atunci cei care au fost în Piață, dar au trecut de partea lui Iliescu, ce sunt? În fine trecut-au anii… iar disputa dintre Parlamentul bicameral și unicameral a căzut în lupta de clasă: bicameralul e bun, democratic și cu origini sănătoase iar unicameralul e dictatorial, hidos și nesănătos. Din moment ce poporul suveran a decis unicameral, înseamnă că acesta e democratic. A-i încălca opțiunea e dictatorial. Iar a face un nou referendum pe aceeași temă înseamnă să-l anulezi pe primul. N-ajunge că în comisia lui Crin sunt anulate independența justiției și o parte din atribuțiile prezidențiale? Poate-i face Ponta figura și lui Crin: după ce-l lasă să se murdărească de praf cărând atribuțiile de la Cotroceni la Parlament și la Guvern făcându-l să creadă că-și eliberează locul pentru propria siestă, să-l trimită acasă punându-și la Cotroceni o rudă obosită din PSD. În privința miniștrilor D.D. a fost și mai oniric: ar pune premier o femeie fiindcă potrivit cercetătorilor britanici, o femeie se maturizează mai repede (la 32 de ani) decât un bărbat (la 43 de ani). Cercetătorii britanici n-au cunoscut prea multe femei. Iar la bărbați se înșeală: unii n-ajung la 43 de ani nici după 60. Dl Blaga, spre exemplu, a descoperit în China că „practic, colegii noștri chinezi împărtășesc aceleași valori cu noi în ce privește construcția unui partid“. Super Bingo! A nimerit-o tov. Blaga! ?ê?£i-a găsit modelul în partidul comunist chinez. Dacă redresarea PDL cu Blaga începe la Pekin, înseamnă că buldogul a ajuns pechinez. Vadim, în schimb, a ajuns maidanez. Cei din PRM au făcut o plenară și l-au dat afară făcându-l să turbeze: „e o făcătura a PSD, pusă la cale de Hrebenciuc, acest derbedeu vrea să înhațe PRM“. Rezultă că în spatele fiecărui bărbat cu probleme, se află alt bărbat cu seringa.
Tia ?ê?£erbănescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















