Ziua de după moratoriul propus de dl Băsescu a fost o zi de luptă obișnuită la Cameră: deputații au lăsat panourile să le țină locul în sală. Panourile opoziției indicau scorul nefiresc înregistrat de dna Roberta Anastase la legea pensiilor iar pe ale puterii scria: „sunt absent dar vreau diurnă“. Așteptăm să treacă la graffiti mâzgălind pereții Camerei cu măscări. În acest context, nu e de mirare că prin Cameră a trecut, prin aprobare tacită (cine să mai dezbată?), legea PSD de scutire a liderilor sindicali de declarațiile de avere cerute de ANI. Prea târziu! Deși PSD a sărit să dosească averile baronilor sindicali cu care-și face „mitingurile sărăciei“, o parte din ele au apucat să apară – dovedind că meseria de a compătimi sărăcia e foarte rentabilă. Cum dl Băsescu a retrimis în Parlament legea stimulentelor de la Finanțe, liderii sindicali au și anunțat noi proteste deși stimulentele se acordă până la sfârșitul anului iar la anul legea salarizării unitare ar urma să le regleze salariile. Pentru înstăritul Marica lovitura a fost de nesuportat: „salariaților nu le rămâne decât să fure“. Mă rog, vameșii săi practică de mult acest al doilea job la primul loc de muncă. Și nu doar ei. Dacă amestecul dintre politică și sindicate s-a dovedit profitabil, cel dintre politică și prostituție nu e mai puțin celebru. Revelația ultimelor descoperiri în această combinație este deputatul PSD Robert Negoiță, cunoscut moralist TV și milionar în datorii la stat. Potrivit procurorilor, acesta a utilizat și găzduit în hotelul său o rețea de prostituate minore racolate din familii sărace și ademenite cu promisiunea unei cariere de fotomodele. Ajunse la hotelul lui Negoiță, minorele nu prea mai aveau de ales: erau trimise la produs în străinătate după ce erau testate de diverși politicieni și interlopi. Declarația moralistului Negoiță e de-a dreptul cinică: Robert a recunoscut că a utilizat fetele dar susține că acestea erau majore și nu le-a plătit întrucât relațiile se bazau pe atracție reciprocă. Bietele fete! Negoiță nici nu le-a plătit! Vasăzică, are datorii nu numai la stat ci și la mișcat. Cum se vede PDL a avut ghinion cu Roberta iar PSD a pățit-o cu Robert. Ce-i drept, Roberta a făcut o greșeală majoră, în timp ce Robert a greșit cu minore. Dar cine altcineva l-ar fi crezut? Și ministrul Anca Boagiu a rostit o frază incredibilă: „mă voi duce acasă pe autostradă“. Adică la Constanța. Bravo! Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Tia Serbanescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info













