„Criza actuală s-a terminat cu bine” a declarat mulțumit premierul Ponta arătând trofeul: „avem buget!”. Mare chestie! În fiecare an am avut. Anul acesta s-a votat în martie și dl. Ponta n-a mai făcut atâtea crize. Miercuri a avut două – așa că a făcut vizite la domiciliu umblând cu porumbelul păcii întâi la Crin ca să rezolve criza TVR prin OUG și apoi la Cotroceni unde s-a lăsat de acciză (și pe benzină și pe motorină) timp de trei luni și a obținut promulgarea bugetului. Președintele a anunțat și el „am promulgat bugetul” arătând urna cu „acciza barbară” ucisă definitiv: „când ar urma să se aplice? La 1 aprilie? E păcăleală, e o poantă”. ?ê?£i premierul a mers pe poante: „măcar să se dovedească că nu era nevoie de banii de la acciză, a fost un mic compromis pentru a avea un buget”. Tot mic. „S-a negociat ca să dăm satisfacție președintelui, eu prefer soluții de pace războiului” a zis premierul care, aflându-se între cele două războaie (cu Crin și cu Băsescu), a aruncat prosopul: „mai bine cedez eu și câștigă toată lumea”. Asta e imposibil. Întotdeauna câștigă numai unii. Cam aceiași. Dl. Băsescu a mărturisit că „premierul și-a dat cuvântul de onoare” că elimină acciza. Ei, când un mincinos își dă cuvântul de onoare, e un eveniment. Rezultă că dl. Ponta a dat ce n-are numai să iasă din interbelic – unde „în ultimul timp, Antonescu e un fel de Băsescu”. Comparația l-a amuzat pe Crin: „dacă mă uit cum execută dl. Ponta directivele dlui Băsescu, ar trebui să fiu măgulit”. Dacă te uiți cum s-a întâlnit Crin cu Dan Voiculescu, ar trebui să se simtă umilit. Cică Felix a vrut să știe dacă situația e atât de de gravă în USL. De la Antena 3 i-a fost imposibil să afle adevărul. Acum urmează bătălia pentru TVR unde premierul și-a asigurat ultimul cuvânt prin OUG: PNL propune un candidat (Stelian Tănase) iar dacă acesta cade la vot sau la Cvorum, Birourile Permanente (adică PSD cu majoritatea sa de rezervă) numesc șeful interimar la TVR. „Avem o soluție clară pentru TVR” a anunțat Ponta – ceea ce înseamnă că acum când Crin „a terminat-o cu împăcarea”, premierul n-o să renunțe ușor. Așa că anul 2013 nu se sfârșește în liniște ci în chinurile desfacerii USL – care nu se rupe, nici nu moare, nici nu trăiește și nici nu lasă țara să trăiască. Dar vine vacanța și, vorba primarului Robert Negoiță: „lipsa știrilor sunt cele mai bune vești”. Iar vestea cea mai bună e că există Moș Crăciun. Dacă ai bani, există mai mulți moși Crăciuni. Dacă nu, vine moș Gerilă. Cu moș Flămânzilă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















