A venit și 2012, fără Plugușor și chiar fără „bădica Traian” care a petrecut sărbătorile în discreție la Predeal de unde doar două poze postate de mezina sa pe Internet ne-au dat câteva indicii asupra companiei: președintele cu fiicele sale lângă brad și EBA alături de dna Udrea, în același decor – unde i-ar fi stat mult mai bine lângă mama sa. Deși ursitoarele (adică astroloagele) au fost darnice cu femeile din politică prezicându-le rochii de mireasă și copii (după caz), cel mai cadorisit a fost dl. Ialomițianu pe care „Financial Times” l-a declarat ministrul european al anului deși în țară e cap de listă la toate propunerile de remaniere. Omul a atins însă toate țintele bugetare și s-a prezentat „la servici” din prima zi pentru a ura „la mulți ani la colegi” și puțini bani la cetățeni. Despre remaniere s-a vorbit imediat și chiar din PDL: dl. Blaga crede că „e nevoie de sânge proaspăt” iar dna Turcan crede că „PDL trebuie să se trezească din anestezie”. Cum se vede, ambii se referă la PDL ca la un pacient aflat la reanimare – pe care însă dl. Lăzăroiu, fixat definitiv pe tărâmul basmelor, îl vede la guvernare în 2013 alături de PSD după ce USL se va rupe la căderea în sondaje. Asta ar însemna un 2013 ghinionist căci asocierea cu PSD trezește amintiri urâte – iar cine se face frate cu dracul (vorba dlui Iliescu) nu trece nicio punte ba chiar ajunge să semene cu fratele. Deja asemănarea între partide a ajuns izbitoare: parcă toate sunt frate cu necuratul. Optimist în cele rele, dl. Hrebenciuc prevede căderea guvernului în martie când UNPR se va întoarce la PSD: „ce vă mirați? amândouă sunt de stânga!”. ?ê?£i două partide stângace fac tot ce le place. UDMR e deocamdată scos din planurile opoziției dar e atacat de dl. Tokes care-i cere dlui Băsescu să scadă pragul electoral la 3% pentru partidulețul său iar intrarea în parlament să se facă după „proporționalitatea etnică”. Nu, zău? De ce nu și după proporționalitatea studiilor, a averilor, a vârstelor, a sexelor și a înălțimii? Adevărul este că încă un an cu Tokes în politică e un adevărat blestem. Altfel, opoziția și-a dedicat vacanța unor sporturi extreme: dl. Antonescu a dispărut din peisaj iar copilotul Ponta s-a înscris la raliul de la Monte Carlo dovedind că mai mult decât politica îi plac cursele. Poate-i întinde cineva o cursă și la București – care a ajuns pe locul doi în topul francez al „celor mai cool capitale europene”. Grozav! Dacă la „cool” suntem pe locul doi, poate ajungem pe primul loc la Alcool.
Tia ?ê?£erbănescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














