Împlinirea a 19 ani de la mineriada din 13-15 iunie a coincis cu prezentarea în premieră absolută a cåtorva secvențe din lagărul de la Măgurele unde au fost maltratați participanții la celebra Piață a Universității – ale cărei idei, combătute atunci cu båta, au fost ulterior însușite și de autorii și de susținătorii mediatici ai mineriadei. Asemănarea cu represiunea comunistă din Chișinău este atåt de izbitoare încåt orice comparație dăunătoare a fost exclusă din comentarii.
Din fericire ziua de 13 – în care s-a pus focul ca să aibă ce bate de stinge ziua de 14 – n-a mai fost comentată chiar de realizatori: poate fiindcă doi dintre ei (Petre Roman și Miron Cozma) sunt în luna de miere iar dl Iliescu e în deceniile sale de miere la prisaca politicii selectând trântorii. Acesta ar susține candidatura independentă a dlui Oprescu la președinție – întrucât nu face față la Primărie. Sursa acestui scenariu este dna Udrea care după lansare a verificat litoralul în picioarele goale alături de dl Paleologu. Iată că i-a atins criza și pe miniștri dacă doi dintre ei au ajuns desculți încă din primul semestru. După opinia finanțiștilor – acei oameni care båjbåie și greșesc în domeniu pe cele mai mari salarii -, criza nu e în V, cum zicea dl Isărescu, sau în U, cum citea reprezentantul FMI, ci, potrivit dlui Dijmărescu, „avem de-a face cu un L“ al cărui „punct mai jos vine în trimestrul al treilea“. Care o fi punctul cel mai jos în litera L, numai un expert în grafologie și în dezastre poate ghici. În fine, cu V, U și L, sigla crizei începe să se contureze: vulgaritate și vulnerabilitate. Cei 33 de europarlamentari ai crizei și-au primit însă certificatele pentru Bruxelles unde Vadim și Becali se antrenează pentru prezidențiale. Becali e hotăråt să cucerească Parlamentul European de unde să vină în țară „cu o ștampilă europeană“ – pe care o are deja: presa străină l-a numit „intraductibilul“ în timp ce EBA este „Paris Hilton a Romåniei“ (adică o moștenitoare răsfățată) iar Vadim este indezirabilul. Enervat, Vadim a arătat că nu e deloc izolat pe plan extern și s-a lăudat că tocmai a devenit membru al Academiei de Științe Naturale a Rusiei. Mă rog, era și timpul ca Rusia și urmașii lui Pavlov să aprecieze un exemplar cu asemenea reflex condiționat. Becali în schimb s-a lăudat cu o parte din cei zece consilieri pe care și i-a luat: „oameni cu Sorbona, Cambridge și Oxford“. Urmează oamenii cu OxMaybach, OxMercedes și OxOpel. La revedere, drum bun.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














