Home Bref Recidiviștii

Recidiviștii

DISTRIBUIŢI

Ce zi infernală a fost duminica referendumului! Până la urmă au câștigat cei care au stat acasă evitând deplasarea pe caniculă dar a fost cât p'aci, dar știi, cât p'aci, neicușorule, s-o pățească în propria locuință – iar puciul să fie validat. România a scăpat ca prin minune de Antonescu la Cotroceni iar justiția a scăpat în ultima clipă de mâna USL – căci glonțul lui Felix și-a ratat ținta de puțin. Prezența la vot, singura care conta, anunțată de BEC la miezul nopții a fost de 46% dar pe antene se dădea ca sigură demiterea dlui Băsescu (ba 50,3%, ba 52%). Nu se poate spune însă că USL n-a făcut imposibilul pentru a scăpa de dl. Băsescu. Au fost abolite toate regulile, au fost încălcate toate prevederile legale. S-a jucat murdar. Murder. Curat murder. Guvernul a organizat ziua porților deschise la vila Dante sperând poate ca poporul indignat de luxul dictatorului care locuiește alături să sară gardul și să-i dea vreo scatoalcă – numai că lumea n-a prea percutat. În ciuda eforturilor și ofertelor (străzile cu cele mai multe voturi vor fi asfaltate primele), la ora 19 prezența era de numai 35%. Așa încât s-a dat asaltul cu urnele mobile: deși secțiile de vot erau goale, prezența a crescut cu 10 procente. În fine, un asemenea referendum să n-aibă nici cei mai mari dușmani. La miezul nopții, când dl. Băsescu a anunțat că „românii au respins lovitura de stat”, încă te întrebai dacă USL a eșuat într-adevăr precum kaghebiștii cu „puciul de la Moscova”. A confirmat-o însă declarația opărită a dlui Antonescu și cea tupeistă a lui Ponta care și-a recunoscut înfrângerea în stil victorios: „e o mare victorie pentru români și o nouă legitimitate pentru guvernul pe care-l conduc”. Legitimitatea eșecului.
De fapt, nu e o victorie pentru nimeni. Pur și simplu s-a evitat, cu chiu, cu vai, o catastrofă pentru democrație – și nu pe de-a-ntregul și nu ireversibil. Răul făcut rămâne irecuperabil iar războiul nu s-a terminat. E limpede că Ponta, Antonescu și Voiculescu nu se vor împăca în veci cu ideea că dl. Băsescu le-a scăpat. Cât a costat această partidă de vânătoare în care gonacii USL au ratat trofeul cel mare, nu are rost să socotim. Pentru amatorii de „vivere pericolosamente” banii nu contează. Așa că nota de plată trebuie achitată de cine-a comandat distracția. Nu de alta, dar sunt datori și pentru suspendarea din 2007. Nu sunt numai puciști ci și recidiviști: în ciuda eșecului, Ponta s-a considerat nevinovat. El nu răspunde decât în spatele poporului.

Tia ?ê?£erbănescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.