Hora Unirii s-a dansat anul acesta cu țipurituri (jos Băsescu!) și fluierături populare atât la Iași și la Focșani cât și în Capitală – motiv pentru care dnii Băsescu și Boc n-au părăsit palatele iar dnii Ponta și Antonescu s-au dus în stradă să culeagă roadele protestelor din ultimele 14 zile. De, s-a dus vremea când dnii Băsescu și Boc învârteau hora frăției pe pământul României: astăzi se învârtesc separat – ca leul în cușcă și banul în pungă – după ce PDL și guvernul au luat distanță față de președinte sprerând să se salveze singuri ba prin dialoguri de urgență cu opoziția, ba prin promisiuni – așa cum se face în politică unde o mână spală pe alta și amândouă fură cât pot. Surpriza zilei Unirii n-a venit însă de la societatea civilă ci de la militarii în rezervă și revoluționarii în rezervă care au organizat un miting și un marș menit să facă ordine peste tot, chiar și la TVR pe care col. Dogaru și Maior Lazăr au amenințat „c-o eliberează din nou, ca-n '89” când au predat-o dlui Iliescu. De acolo rezerviștii s-au dus în Piața Universității unde, după mărturisirea imprudentă a col. Dogaru, prezența lor este decisivă: „dacă noi, militarii în civil și ei, revoluționarii în civil, ne-am retrage din piață, cine-ar mai rămâne acolo? Câțiva copii!”. Auzi ce zice gura păcătosului! Cert este că dl. Ponta s-a bucurat că a fost singur la Focșani: „toate sărbătorile arată mai bine fără Băsescu; el n-a venit fiindcă e laș, dar slavă Domnului că n-a venit căci i-ar fi provocat pe oameni!” – dar a făcut el însuși o declarație alarmantă: „orice metodă care duce la căderea guvernului și la anticipate este bună”. Chiar orice metodă? Seara, la Cotroceni, președintele a rostit cu voce tremurătoare primele sale fraze despre evenimentele din stradă observând „o veselie a demolării” la dnii Iliescu, Ponta, Antonescu și col. Dogaru „al căror obiectiv este de a crea dezordine pe valul unor nemulțumiri reale ale populației” și de a le propaga „național și internațional” și ale căror discursuri sunt „similare” cu ale comunistului moldovean Voronin. Asta e, marile spirite se aseamănă. Dovadă că dl. Ponta a declarat despre dl. Băsescu: „e un dictator în delir”, în timp ce dl. Iliescu a zis că „e o netrebnicie”. Uite cine vorbește! În final, dl. Băsescu a anunțat „o intervenție cu românii”. Să vedem dacă intervenția nu e tardivă. Deocamdată, peste col. Dogaru a intervenit generalul Iarnă iar dictatura portocalie s-a manifestat foarte dur: avem cod portocaliu de viscol.
Tia ?ê?£erbănescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















