Dacă-i marți, e Belgia – așa că filmul zilei s-a desfășurat la Bruxelles: președintele Băsescu a informat despre Consiliul European „decisiv” pentru soarta UE și a cerut politicienilor „să pună armele jos” pe tema ratificării (sau nu) a tratatului de stabilitate europeană pentru a fi astfel în „clubul exigenților” unde „iluzia traiului pe datorie s-a spulberat”. Potrivit dlui Băsescu, România „are un avans de doi ani” față de măsurile impuse de tratat și și-a pregătit „platforma pe care poate să crească” pentru a decide „ce vrem să lăsăm copiilor noștri: o casă sau o datorie?” Metaforic, sună frumos. În realitate, poți să lași moștenire o casă pe datorie. Sau patru case. Ori o casă de bani. Sau o mulțime de datorii. Ca să ai o casă e musai să ai loc de muncă așa încât tratatul UE are două componente: reducerea cheltuielilor și crearea de locuri de muncă. Până acum a fost invers: sporirea cheltuielilor și reducerea locurilor de muncă. „Avem premise extraordinare” a zis dl. Băsescu pentru a îndeplini condițiile Tratatului căci avem cele mai mici datorii din Europa – pe care „le putem rostogoli” încă 50 de ani. Dacă nu ne rostogolesc ele pe noi – căci datoriile uriașe ale celorlalți crează probleme tuturor. La aceeași oră, USL turna la Bruxelles propriul film despre România: „democrația e suspendată” iar „statul e mai clientelar și mai corupt ca oricând”. Dnii Ponta și Antonescu și-au dat seama totuși că filmul lor seamănă prea tare cu reportajele străine despre hoții și cerșetorii din Gara de Nord așa că au mai schimbat textul: „n-a spus nimeni că în România e dictatură și că Băsescu e dictator” a zis dl. Antonescu de-au înghețat apele. Ba chiar și Marea Neagră.
Prezenți în Parlamentul European, dnii Ponta și Antonescu au blocat Parlamentul României printr-o grevă care paralizează Senatul unde majoritatea este ultrafragilă. Probabil că opoziția a vrut totuși să respecte referendumul și a realizat astfel un parlament unicameral și un număr redus de parlamentari. Mă rog, e și acesta un mod de a face politică, în afara parlamentului, așa cum face toată lumea: la o cafea, la tv, la bodegă, la piață. Dl. Băsescu s-a referit și la partidele de la putere „care și-au sacrificat voturile” cerându-le să fie responsabile căci „alții și-au sacrificat viața”. Păi, și ele au sacrificat viața altora. Toate acestea se întâmplau firește, de ziua lui Caragiale, „pe de o parte opoziție la toartă, pe de altă parte teșcherea la buzunar! Urlă târgul, domnule…”.
Tia ?ê?£erbănescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info













