Home Bref Semne

Semne

DISTRIBUIŢI

Vremea primăvăratică a început să scoată în stradă diverse sindicate ai căror lideri s-au plictisit să stea prin platourile TV și a băgat în grevă altele care, probabil, se tem să nu fie doborâte de prea multă muncă. Altfel nu se înțelege care e scopul acestui terorism sindical – afară poate de unul turistic: de ce să mergem noi în Grecia și să nu aducem Grecia la noi, cu ruinele ei vechi și noi? Iar când cei de la metrou fac grevă cerând mărirea salariilor de unde nu e, înseamnă că după pensii și salarii nesimțite începem să avem și greve nesimțite. Nu degeaba anunța Vadim că anul acesta vom avea alegeri anticipate atât parlamentare cât și prezidențiale. Vrabia mălai visează, sindicatele forțează. În această săptămână de stånga, Independenții din Parlament plus primarii Onțanu și Pandele vor să-și înscrie partidul la tribunal. Iată un început promițător: au și ajuns la tribunal. Uniunea pentru Progresul României provenită majoritar din PSD s-a declarat, firește, de stânga – iar trei dintre liderii ei (Oprea, Micky și Onțanu) au fost surprinși duminică într-o cafenea unde-și ghiceau viitorul în cafea. Din PNL n-a plecat nimeni după congres (cum se bănuia) spre Uniunea pentru Progresul Romåniei – dar mai ales pentru protejarea președintelui de o nouă suspendare, cu Geoană la înaintare. Liberalii nici n-aveau de ce să se deranjeze întrucât sunt deja la stânga lângă PSD unde dl Ponta și-l asocia pe dl Antonescu într-un cuplu fatal: Fidel Castro și Che Guevara luptând cu Batista – spre a-și șterge secrețiile nazale apoase cauzate de ratarea tunului Grivco. În numele Grivco, dl Dinu Patriciu a transmis de la palat un mesaj urbi et orbi pentru ieșirea din criza mondială: „statele să se retragă rapid și definitiv din economie și chiar din relațiile internaționale“ și să-i lase pe marii corporatiști să facă bani. Iar calea (o știe orice Iuda) este vânzarea: „privatizarea producției energetice, a depozitelor și a zăcămintelor de gaze“. Papa, am dat deja gazele din mare la Sterling, Petrom cu gaze cu tot la OMV și Rompetrol la mata. Și? S-a umplut România de bani? Sau câțiva norocoși? Și dl Voiculescu propunea să vindem Delta. Sigur, ar mai fi Dunărea, Roșia Montană, Carpații – pe care am putea să le dăm dlui Patriciu să le vândă cât mai bine pentru sine căci dânsul e special: „trebuie să fii diferit, altfel mergi cu turma și pierzi“. Bine ne-a zis! Urma papă turma – după care turmentații o mai și insultă că n-a fost bine friptă. Tia Serbanescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.