Ștafeta

Demisia dnei Ridzi, survenită când nu se mai aștepta nimeni, a fost primită, ca orice musafir întârziat, cu farfuria goală: e tardivă, e inutilă și nu mai salvează mare lucru din pagube. Ca eveniment mediatic, demisia chinuită a dnei Ridzi a eclipsat totuși spectacolul aniversar al dlui Geoană de la Bulandra după care a fost surclasat de nominalizarea rapidă a noului ministru în persoana dnei senator Luminița Plăcintă.
Nomen est omen. Să sperăm că numele nu reprezintă întru totul omul și că dna Plăcintă e un produs de patiserie comestibil: presa de-abia așteaptă s-o înfulece. Și are de unde: dna Plăcintă e la fel de bogată și de cheltuitoare ca dna Ridzi fiind campioană la banii dați pe birouri parlamentare. În fine, la Plăcinte înainte! Și-napoi, la război: președintele Băsescu a atacat cazul Ridzi „pe fondul unei crize morale cu doi parteneri, politicieni și mass media“ care „fac înțelegeri uråte pe bani publici“. Mai exact, primii cumpără știri și reportaje de la televiziunile comerciale care anunță apoi că le difuzează gratis. Cazul Ridzi ar fi „vårful aisbergului“. Trusturile Vîntu și Voiculescu ar fi airbag-urile. Dacă acest caz nu va fi totuși dezbrăcat de sus pånă jos“ în justiție, cum speră dl. Băsescu, înseamnă că nudul respectiv are probleme, oriunde s-ar afla. Dovadă (a zis dl. Băsescu) că și comisia parlamentară care a funcționat „ca pe vremea Anei Pauker“ punånd sentințe precum un tribunal, s-a oprit brusc cånd a ajuns „la firmele ce duceau la televiziuni“. Comisia s-a oprit – dar politicienii au tăcut, inclusiv dl. Băsescu, deși zice că știa de aceste aranjamente „toxice“ și ar fi tăcut și azi dacă nu le denunța dl. Tolontan, adică presa.
Din filmul aisbergului lipsesc însă taman secvențele cheie. E vorba de procedeul „subcontractării“ care duce la megaprețuri în toate domeniile unde se drenează banii publici: o firmă ia un contract, îl taie în trei și-l „subcontractează“ la amici care-l sparg în patru și-l subcontractează la verișori care-l reîmpart mai departe și tot așa cu ștafeta – pånă cånd un metru de asfalt costă de zece ori mai mult, un metru de scenă de o sută de ori, un cåntec, o știre și o țeapă, de cincizeci de ori mai mult. Dar nu asta facem mereu? Noi nu plătim niciodată numai hoțul – ci și pe frizerul care-l tunde, șoferul care-l cară, barmanul care-i toarnă un pahar, lăutarul care-i cåntă, concubina care-i gătește, polițistul care-l urmărește, judecătorul care-i dă NUP. NUPiere corupția, plătește instituția.