Discuțiile secrete ale liderilor PSD au făcut mare senzație în presă deși nu diferă prea mult de injuriile lor publice – și nici față de ceea ce-și spun în privat și liderii altor partide. S-au spus la televizor mizerii mult mai mari – greu de egalat în particular. Doar dl Băsescu a izbutit două cuvinte private mult mai grave decât cele publice iar performanța a fost consemnată în rapoartele internaționale despre discriminare.
În noile stenograme ale PSD surpriza o produce „diplomatul“ Geoană care-și asmute colegii ca un șef de gașcă de cartier – „dați, mă, în ei că sunt vraiște… să-i atacăm“ – întrucât „Boc habar n-are de economie, Pogea e adus de pe drumuri“ iar Videanu a furat marmura. Pe care în treacăt fie zis i-a dat-o dl Năstase. Omul de marmură a replicat anunțând că-l dă pe dl Geoană în judecată. Inutil. Pare irecuperabil la acest capitol. Dl Dragnea a considerat însă că nu e cazul ca PSD să iasă de la guvernare fiindcă „nu s-a umplut încă paharul“. Dar toți sunt deja criță iar guvernul Boc merge împleticit pe două cărări uscate de-al crizei noastre vânt. În acest context, NUP-ul primit de dl Iliescu et comp. pentru mineriada în care au fost bătuți și uciși filozofii din Piața Universității n-a mai indignat pe nimeni, nici măcar pe filozofi. Aceștia au continuat să condamne nefericita exprimare a dlui Băsescu despre prioritatea tinichigiilor în fața filozofilor și despre școala care scoate tâmpiți. Sigur că între un președinte care a adus muncitorii și minerii să le dea în cap filozofilor și să promită „moarte intelectualilor“ – și un președinte care a ratat o exprimare despre filozofi, orice intelectual autentic îl cruță pe primul și-l condamnă pe al doilea. Asta-i Realitatea: e mult mai grav să greșești o exprimare despre filozofi decât să-i îngropi neidentificați la Străulești doi. Așa încât adevăratul vinovat pentru NUP-ul dlui Iliescu a fost identificat rapid de Mircea Dinescu: „Băsescu n-a vrut să-l bage la pușcărie pe Iliescu, să nu iasă scandal“. Bingo! Așa ne gândeam și noi. Recunoscător din fire cum îl știm, dl Băsescu n-a rezistat să nu-l răsplătească pe dl Iliescu și pentru suspendariada din 2007. Oricum, mai bine ministru decât filozof: dl Paleologu nu s-a mulțumit cu proaspăta sa „cacariseală pe blazon“ și a simțit nevoia mare s-o amplifice declarând că „țările mari pot să aibă președinte și un bou“. Pușchea pe limbă! Unii candidați ar putea înțelege că dacă ajung ei președinți – suntem o țară mare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















