Home Bref Taxatorii

Taxatorii

DISTRIBUIŢI

Parlamentul a dedicat și el o ședință solemnă aniversării celor zece ani de NATO. A fost o participare completă: președintele Băsescu, foștii președinți Iliescu și Constantinescu, principesa Margareta, guvernul – și chiar și premierul Ponta. Deși cu o zi înainte lipsise de la Cotroceni declarând că „numai cei care au merite în aderare“ au dreptul la aniversare, dl. Ponta și-a dat seama  că are merite în sine (e sine qua non) – și, nu numai că a participat dar a rostit și un discurs destul de tern. Se vede că NATO nu e tema sa preferată. China îl inspiră mult mai tare. Dl. Antonescu i-a elogiat în mod special pe regele Mihai și pe Emil Constantinescu. Frumos din partea lui Crin (floarea regalității) și o replică la criticile nedrepte ale dlui Băsescu la adresa celor doi. Dl. Băsescu a fost, de altfel, singurul care a depășit cadrul festiv referindu-se la actualele provocări rusești la care e supus NATO chiar la granița noastră prin „anexarea Crimeei“ și presiunile din Moldova. Pe seară dl. Băsescu a marcat și prima zi de viață a accizei care ne-a făcut campioni europeni la prețul benzinei și motorinei subliniind că „politica fiscal-bugetară derulată de guvernul Ponta și apropbată de FMI e greșită“. E vorba de trei cuvinte: „taxe, taxe, taxe“ – care duc („avansați înainte“ vorba taxatoarelor) spre „un eșec major în execuția bugetară“ și spre „dezechilibru macroeconomic“. Dl. Băsescu a zis că va scrie Parlamentului cerându-i să nu voteze OUG cu acciza („o crimă pentru economie“) și să solicite guvernului să reducă din cheltuieli. Dl. Băsescu ar putea să arunce scrisoarea cu o sticlă-n mare. Are oricum mai multe șanse decât la Parlament. Cum să-i ceară Zgonea lui Ponta să-și taie cheltuielile când el însuși practică risipa și își face televiziune de Cameră? Cum să-i ceară Călin lui Ponta (care l-a cules de pe scări și l-a pus pe tronul Senatului) să-și schimbe politica fiscală când el însuși a risipit cu amândouă mâinile și a dublat deficitul când era premier? În aceeași zi s-a votat (în locul lui Rușanu, aflat la zdup) noul șef al ASF: dl. Mișu Negrițoiu care e, într-adevăr, specialist – în cel mai mare grad. Victor Ciorbea a fost și el numit „membru neexecutiv al ASF“. Ce-o fi însemnând „membru neexecutiv“? Membru inactiv? Flasc? Dar la cât a urlat bietul Ciorbea ani în șir la tv înjurând la Băsescu, trebuia să fie miluit și el cu un post bănos în ASF. Faptul că PSD l-a răsplătit deși e „liberal“, arată că V. Ciorbea a trecut deja la cele ASFinte. Adică la USD.

Tia ?ê?£erbănescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.