Înlocuirea lui Crin la conducerea interimară a PNL cu Johannis s-a făcut din mers astfel că dnii Blaga și Johannis se îndreaptă spre „o fuziune rapidă” prin comasare pe principiul parității. Simțindu-se primus inter pares, Quintus a declarat că „fuziunea e posibilă numai dacă PDL se lasă înghițit” întrucât „PNL nu-și poate pierde identitatea”. Mai întâi s-o regăsească. Nu poate pierde ce n-are. PNL a abuzat atât de propria-i identitate încât e greu s-o invoce tocmai când și-o schimbă la PPE. O decizie salutară, de altfel, de care dl. Antonescu e foarte mândru – dincolo de meritul de a fi pierit ca un kamikaze cu USL de gât, motiv pentru care Tăriceanu (ca trădător absolut) l-a declarat „trădător instabil”. Crin l-a mirosit imediat: „Tăriceanu vorbește din buzunarul lui Ponta”. Buzunarul de la spate. Ponta însuși a vorbit ca din bzuunarul lui Vadim pretinzând că Johannis provine „din laboratoarele de testare unde structurile preferă persoanele fără rădăcini, ca să nu se schimbe nimic după Băsescu”. Și Ponta tot din eprubetă a ajuns premier și prezidențiabil? Crin a considerat că „primul ministru e lovit de demență antidemocratică juvenilă” iar Johannis a declarat că „e alarmant ca primul ministru să vorbească de scenarii colaboratoare, eu n-am auzit nicăieri în Europa ca demnitarii să facă asemenea declarații”. Păi, nici Ponta nu le-a auzit în Europa. Le-a auzit la „Vocea Rusiei”. Așa că l-a declarat pe Crin „intoxicat și manipulat” de apropiații săi – și, firește, de dl. Băsescu. Cum regele Juan Carlos al Spaniei tocmai a abdicat, ne-ar fi plăcut să auzim de la Ponta că și acolo e mâna dlui Băsescu. Premierul era însă opărit fiindcă alianța PNL-PDL i-a stricat majoritățile în teritoriu: „asta e, ne-au păcălit, noi avem majoritate la nivel central, dar baronii PNL fac ce vor în teritoriu și fiind în opoziție o să facem alianțe cu PPDD”. Hopa! Blestemul Oltchim! A ajuns Ponta la mâna lui DD căreia oricum îi rupsese degetele. Bravos! PSD a dat lovitura la coșul de gunoi. DD a intrat urgent în delir chemând toate partidele într-o alianță anti-Băsescu fiindcă „pariez pe ce vreți că intru în finala prezidențială cu Ponta și-l bat”: „calculele mele frizează perfecțiunea”. Și paranoia. Cică luptă contra lui Ponta într-o alianță anti-Băsescu. E mai comod să lupți cu cel care pleacă din funcție decât cu răul cel mare care vine, vine, vine, calcă totul în picioare.
Elefantul PSD s-a așezat imediat la coada șoricelului DD: „e o veste bună, acolo suntem” a zis Dragnea în timp ce DD negocia cu neantul: „susținem pe cine îmi oferă funcția de președinte”. Să-i dea și organul: creier. Dar ăsta-i DD: din tomberon a ieșit, în tomberon se întoarce. Fie-le capacul etanș.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















