Bine că FMI a aprobat tranșa a doua a împrumutului (1,8 mld. euro) din care jumătate va merge la pensii și salarii. Nu de alta dar dl Geoană ne speriase că rămânem fără ele iar dl Crin Antonescu avea aceeași teamă: „au bani de salarii și pensii pe lunile următoare? Teama mea este că nu“. Sigur, asta nu schimbă prea mult atmosfera.
Sindicatele grupate în Alianța Bugetarilor ne amenință cu greva generală în 5 oct. și cu boicotarea alegerilor prezidențiale. Gând la gând cu magistrații – care s-au transformat din a treia putere în stat în prima putere antistat: după ce-au obținut salariile și sporurile cerute, criptogreviștii vor acum un Pact pentru Justiție. Mai rămâne să ceară Pactul de la Varșovia. Cum se va descurca o țară al cărei PIB a scăzut plătind toate salariile și sporurile, fără să dea afară pe nimeni și fără justiție, numai marea revoluție socialistă din 5 octombrie ne-ar putea lămuri. Probabil însă că interesele acestor greve și boicoturi sunt mult mai mari decât respectul legii, simțul realității și decât bunul-simț – dacă scenariile cu teleteroriștii au revenit cu toată forța absurdului: șeful statului e acuzat că face comerț de arme cu teroriștii care la rândul lor (potrivit ministrului Berceanu) desfac piulițele la calea ferată ca să producă accidente. Colac peste pupăză, dl Gușă (care boicota alegerile pentru PE și care se înhăitase cu tot felul de subpartide extremiste kaghebiste) nu s-a jenat (de cine?) să transmită mesajul că Moscova ar condiționa cuplarea României la conductele de gaze de nealegerea dlui Băsescu. Dl Gușă prezintă astfel Rusia ca un stat imperialist care pune condiții altei țări (precum teroriștii care-i amenințau pe spanioli cu atentate dacă nu aleg partidul care retrage trupele din Irak), ceea ce e de-a dreptul iresponsabil. Ce se ascunde în spatele acestor alegeri dacă se consumă atâția bani, atâtea diversiuni, atâtea trădări și atâta lipsă de rușine? Ce se tranșează de fapt? Eșecul revoluției portocalii în fața celei roșii? O execuție în stil mafiot? Dacă e să te iei după semnale (Becali zice că Vadim s-a înțeles cu Geoană iar Oprescu s-a înțeles cu Băsescu), urmează o bătălie mai urâtă decât gripa porcină, mai crudă decât criza și mai dură decât orice deconspirare: cine nu și-a văzut dosarul de la securitate are acum ocazia să vadă pe micile ecrane cum lucrează ofițerii acoperiți, agenții de influență și turnătorii. Cam rudimentar. În fond, avem atâta reformă câtă revoluție am avut.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















