Home Bref Trimestre

Trimestre

DISTRIBUIŢI

Pușca și cureaua lată, ce criză aveam odată! Un boboc de criză, aflată în primul an (și electoral, pe deasupra) cu care se putea glumi și pe care-o puteai păcăli, că nu se supăra și nu se răzbuna. Decât pe sectorul privat dar acolo nu protesta nimeni fiindcă nu sunt sindicate. Anul ăsta în schimb avem o criză chiar nesimțită care s-a extins și asupra bugetarilor, așa că a început jalea. Pe micile ecrane bărbați bine hrăniți și doamne bine întreținute ne anunță fie că am murit fie că vom muri de foame (cei mai optimiști) – ceea ce îți cam taie pofta de privit. Te fac să te simți vinovat fiindcă tocmai ai mâncat trădând astfel tragedia națională. Economia e însă câteodată mai deșteaptă decât politica și în ultimul trimestru al anului trecut a ieșit din recesiune crescând cu 0,4%. Norocul începătorului! Vasăzică, de cum a ieșit PSD de la guvernare, economia a crescut un pic – ca să arate, pesemne, că nu-i pasă de istericalele dlui Geoană. Oricum, creșterea aia mică ori e curajoasă ori e și ea nesimțită dacă nu s-a intimidat nici de coaliția Grivco și nici de căderea guvernului. Sau poate că și economia se simte mai bine fără atâtea ordonanțe de urgență. N-ar fi exclus însă ca în primul trimestru din 2010 economia să cadă pe zăpadă întrucât principalele activități economice au fost deszăpezirea și atacurile energetice de panică politică. În politică însă e tot recesiune. Acuzat de dl Mitrea că vrea să fraudeze alegerile la congres conducând astfel PSD spre scindare, dl Geoană a bravat: „Aoleu, se scindează partidul dacă câștigă Geoană! Să fim serioși!… cei care caută pretexte să plece după congres, ducă-se, ducă-se învârtindu-se!“. Să rămână învârtindu-se numai învârtiții consacrați: „să fie decât o singură echipă unde să fie și Năstase“ – a precizat Vanghelie. O echipă care, în opinia dlui Năstase, trebuie să colaboreze permanent cu PNL „sub o formulă confederativă“ anti-Băsescu și contra PD-L. Confederația Grivco, adică. PD-L, în schimb, a înregistrat cel mai mare număr de demnitari trimiși în justiție în timpul propriei guvernări. Capul de afiș este dna Iacob-Ridzi căreia DNA i-a cerut ridicarea imunității – deși în presă au apărut stenograme unde aceasta se lăuda cu protecția „lui Zeus“ motiv pentru care un coleg din minister s-a și mirat: „păi, de ce nu se duce proasta de Ridzi la chioru’ după ajutor?“. Ghinion! Justiția e oarbă când n-ai niciun chior. Și nu crede în zei ci în lei – căci leul e regele junglei iar euro e zeul ei. Tia Serbanescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.