9 mai, Ziua Independenței, Ziua Victoriei și Ziua Europei, a fost și ziua sarmalelor – ceea ce într-un fel s-ar justifica: dacă ne intră banii de la UE, s-ar putea să avem păpică. Tripla sărbătoare a coincis cu lansarea campaniei europarlamentare și antiprezidențiale. Primul la start a fost PNL care și-a lansat candidații pentru Bruxelles și candidatul pentru Cotroceni prin comparații pe care dl Crin Antonescu le-a adunat din bodegă: „dl Băsescu e ca un chelner care mai greșește nota dar în defavoarea celor care plătesc“.
Vivat Academia, vivat profesores! Pare comparația cuiva obișnuit să mănânce fără să plătească. Sau a unui birepetent. Trirepetent, de fapt. PD-L și-a lansat în schimb candidații de Ziua Europei cântând de zor „Noi suntem români“. Alți deștepți! Ce e, Balkan boys, nu știați ce sunteți? Triumful confuziei! Exact ca la teza unică de română unde personajele din „Triumful talentului“ au fost schimbate între ele, candidații prezidențiali se tot copiază unii pe alții. Dat în consemn pe toate micile ecrane, dl Băsescu a cerut iritat să fie pus în sondaje la „zero“ întrucât nu s-a decis să mai candideze. Cerere absurdă! Sondajele se fac după regulile sociologiei, nu după cheful candidaților. La eurolansarea PD-L, dl Băsescu a anunțat însă că „voi umbla mult în țară“ și a mulțumit colegilor: „sunteți singurul partid care nu-și înjură președintele“. Poate invers – firește, în particular. PSD și-a lansat candidații chiar de 8 mai, ziua fostului PCR. Subconștientul și-a spus cuvântul. Ca urmare, Vanghelie l-a exclus din partid pe deputatul Mădălin Voicu. Așa, Vanghelie! Dă-i afară pe cei cu carte. Să rămână numai cei care au almanahe și hotele. Motivul excluderii rezultă din concluzie: „a căzut scroafa din pom“. Așa-i gripa porcină, precum cea aviară: o scroafă urcă, alta coboară. Proaspăt exclus, dl Voicu a fost discret: „dacă vorbesc eu, jumătate din politicieni fug din țară“ – doar jumătate? și de ce să fugă când nu pățesc nimic? – dar sincer: „cu actualii politicieni nu se va schimba nimic, suntem niște derbedei!“. Evrika! Lansarea roșie a permis PSD să proclame triumful stângii „în România și în lume“ (dl Geoană) începând de la Bruxelles „unde ne vom duce așa cum pașoptiștii se duceau la Paris“ (dl Năstase). Bonjuriști, hai? Bonjuriști, bonanchetați și apoi bonachitați. În fine, campania a început și, după cum aprecia un canalist, partidele „încep să bată țara“. Cât s-o mai bată? Nu-i destul de bătută, săraca?
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















