Prima întålnire dintre dnii Băsescu și Geoană după dezbaterea cu atacuri energetice și flacăra violetă care i-a adus dlui Geoană o nedorită faimă internațională a avut loc de ziua Unirii, la Iași, într-o atmosferă mai mult decåt glacială: la minus 20 de grade. Noroc că nu bătea vîntu. Îmbrăcați cam subțire și cu capetele descoperite, cei doi deveniseră violeți și scoteau aburi din gură. Președintele a găsit asemănări între perioada unirii principatelor și cea actuală și anume „nevoia unei Constituții“ iar dl Geoană s-a întrebat „unde ne ducem după ce coboråm de pe scenă: ne întoarcem la cårcoteală, la dezbinare și la corupție sau ne întoarcem la unitate, la unitate, la unitate?“. Nu se știe de ce-a spus-o de trei ori. Cei de la unitate au înțeles ordinul din prima. Iar civilii oricum n-au unitate și nici liniște. De la Iași dl. Băsescu s-a dus la Focșani unde a dansat Hora Unirii fălindu-se că umblă „ca un flăcău, cu capul descoperit“. Ce imprudență! Capul descoperit sabia nu-l taie dar gerul îl înconvoaie: dl Băsescu a încurcat secolul întårziind unirea cu o sută de ani și plasånd-o nu în vremea lui Cuza ci a lui Dej, în 1959. Hora Unirii s-a jucat la Iași, la Focșani, în alte orașe dar nu și la București, adică acolo unde s-a înfăptuit și unde, înghețat bocnă, dl Boc a fost singurul oficial prezent la depunerea coroanelor. Toată suflarea politică era la televizor unde făcea reforma în PSD. Amenințările cu scindarea PSD după alegeri sunt însă absolut deșarte. Nimeni nu crede în șansele vreunui nou partid pe scena politică unde toate încercările din ultimul deceniu (Constantinescu, Ciorbea, Gușă, Becali) au eșuat lamentabil. Așa că indiferent cine va cåștiga alegerile în PSD, nu va nici scindare și nici reformă. Și la PD-L se discută despre reformă și riscul „oligarhizării“ partidului dar dezbaterea e mult mai anemică decåt oligarhizarea iar Congresul e abia în mai. Mai bine oligarh decåt bugetar, mai bine bugetar decåt pensionar. Liberalii n-au asemenea probleme: au Congresul abia la toamnă și oricum consideră că reforma lor s-a realizat prin dubla înfrångere a dlui Crin Antonescu.
Într-adevăr, ce reformă poate fi mai clară pentru un partid de dreapta decåt să susțină stånga? Ca urmare, dl Ponta „ar fi fericit dacă Antonescu ar trece la PSD“. Păi, n-a trecut deja? Dar atåta au mințit toți cu reformele încåt nu e de mirare c-au înghețat toate apele – ba chiar și Marea Neagră, care nu-ngheață cu una cu două. Ci de la două decenii de minciuni în sus.Tia Serbanescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















