Home Bref Ultraviolete

Ultraviolete

DISTRIBUIŢI

Ehei, nici vara nu mai e ca vara: e scumpă ca iarna, cu prețuri care cresc în luna lui cuptor ca întreținerea în gerar și e agresivă tot ca ea făcând victime la întrecere cu criza. S-ar zice că și clima din România și-a pierdut caracterul temperat odată cu locuitorii ei devenind impredictibilă, nedreaptă și răzbunătoare precum politica țării. Și inundațiile, ca și criza, i-au lovit în plin pe cei mai neajutorați – exact într-o perioadă în care solidaritatea națională a fost serios avariată de luptele politice. Așa încât Fondul Solidaritatea, unde-și depun demnitarii noștri salariile spre a-și dovedi compasiunea față de propriile victime, ar trebui folosit pentru ajutorarea sinistraților și nu pentru propaganda împotriva crizei care tocmai și-a mărit toate prețurile, precum hotelurile de la mare în vârf de sezon. S-ar zice că anul ăsta facem criza pe litoral la prețuri ultraviolete. Poate că ăsta e turismul de tip nou: stai acasă și plătești ca la hotelul și restaurantul de pe faleză. Programul: marea neagră TVA pentru toți. S-ar putea însă ca mărirea TVA să nu aducă veniturile estimate întâi fiindcă or să scadă vânzările și apoi fiindcă or să scadă încasările de TVA. Și-așa de-abia o colectau. Și asta pentru că nu s-a născut legea pentru care să nu se creeze imediat un mijloc de evaziune fiscală. De zeci de ani, guvernele și economia se păcălesc reciproc după care își împart profitul și ne împart pagubele. De ce-ar fi altfel acum? Spre exemplu, fiindcă FMI decide vineri dacă ne dă tranșa de împrumut, miniștrii guvernului Boc au anunțat miercuri noaptea că au tăiat 25% din fondurile de salarii, adică în ultima clipă, ceea ce seamănă cu o simplă operațiune de toaletă: și-au ras (în cinstea FMI) barba care în trei zile le va crește la loc. Parlamentarii și-au făcut și ei valizele pentru vacanță având grijă să încuie ANI în propriul sediu și să-i scoată ochii ca să nu se mai uite lung la averea dlui Frunda – și s-au luptat să-și plaseze oamenii în CA al TVR și Radio astfel ca dacă nu se realizează depolitizarea să reușească măcar deprofesionalizarea. În context, dl Videanu a făcut o concesie crizei anunțând că „după 18 ani de vacanțe la Monte Carlo“, anul acesta se duce la Videle. Și cu cine joacă table pe câmp? Unde face topless? Unde face castingul pentru minister? Premierul Boc le-a cerut în schimb prefecților să nu plece în concediu și să stea să scoată apa din țară. Nu de asta le-a dat PDL găleți în campania electorală? Tia Serbanescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.