Home Bref Ura de vara

Ura de vara

DISTRIBUIŢI

România a trecut la ura de vară – ceea ce pentru postul tv al dlui Ponta (RTV) s-a dovedit "un pericol de infarct și de sinucideri". Poftim! Nici să schimbi ora (darămite moravurile) nu e lipsit de riscuri în guvernarea Ponta. Dacă e să-l crezi pe ministrul Fenechiu guvernuri însuși se află sub riscul neîncrederii FMI care "nu mai are încredere în guvernul României". Această indispoziție politică (un fel de autodenunț) l-a indispus pe dl Ponta care a găsit că tot presa e vinovată: „I-am spus dlui Fenechiu că e vânat de presă și în perioada asta să facă mai puține declarații, să mă lase pe mine, că explic mai bine“. Respectiv, ciocu“ mic! Că acum sun­tem la putere! „Mentorul meu Tony Blair spunea că opoziția e poezie, puterea e proză“, a explicat dl. Ponta cum e cu beletristica politică. La noi, opoziția este elegie, iar puterea e prozaică: „poate mai tace și președintele cu Justiția, că spune numai trasnăi“, a zis premierul cerând liniște. Silenzio! Să vorbească numai „gorjeanul anului“ – adică prim- ministrul care tocmai a primit titlul de cel mai bun gorjean, o recu­noaș­tere binemeritată a politicii sale provinciale.
Singurii cărora dl Ponta le recunoaște dreptul de a-l critica sunt cei de la Antena 3 – așa încât după ce go­ri­lele lui Felix l-au amenințat cu bătaia și cu izgonirea, premierul  le-a cerut o audiență sperând să le calmeze. Grea încercare. Premierul a fost încolțit cu întrebări de mare finețe („și dacă Băsescu propune o găină la DNA, acceptați? Dar o gâscă?“), cu presiuni subtile (dacă vine Kovesi la DNA, demisionați?), și cu sfaturi de mare stabilitate mentală: „de ce nu pro­pu­neți în fiecare zi alți procurori pe care Băsescu să-i respingă până ajungeți la suspendare?“ Dlui Ponta i-a trebuit multă răbdare să explice că numirea procu­rorilor nu-i aparține în întregime și că guvernul nu-și permite intrabilitatea politică. N-a  reușit să-i convingă. Dimpotrivă i s-a reproșat că i-a scăzut antibăsismul și euroscepti­cismul: „cât o să mai stăm cu capul plecat în UE?“ Talibanii n-au miros, n-au gust, n-au milă; nici nu ști când întorc armele dacă nu le faci pe plac. Dar nu numai FMI nu are încredere în guvern ci și dnii Anto­nescu și Felix care însă n-au încredere nici în FMI. Necredincioși! Așa că Miron Cozma, cu pletele proaspăt vopsite, și-a anun­țat candidatura la preșe­din­ție promițând că va schimba numele țării în Dacia. N-a precizat: Dacia 1310 sau Dacia Solenza? Sau Da­ciana  – în caz că va candida dl Ponta, așa cum anunță TSD în campania „Ponta for president“. For sale.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.