Acasă Decembrie 1989 - mărturii și documente Șefii județeni ai Securității – informați din noiembrie că Ceaușescu va fi...

Șefii județeni ai Securității – informați din noiembrie că Ceaușescu va fi ucis

DISTRIBUIȚI

Una dintre cele mai interesante declarații referitoare la poziția fostului Departament al Securității Statului (DSS) în evenimentele din Decembrie 1989 a fost cea a col. Dumitru Rășină, fost șef al Securității Arad. În lipsa unei declarații

detaliate a generalului Iulian Vlad, mărturia lui Dumitru Rășină, făcută în fața Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, este singura care explică de ce Securitatea  nu s-a implicat în represiune și n-a ripostat cu arma în månă, așa cum era prevăzut în scenariul grupării Iliescu-Militaru. În noiembrie 1989, șefii județeni de securitate au fost informați că vor urma „neîndoielnic“ încercări de asasinare sau de schimbare din funcție a lui Ceaușescu, inclusiv prin mișcări de stradă, caz în care Securitatea nu se implică decåt informativ. „Securitatea nu se implică în acțiuni de stradă, reprimarea manifestanților, ci se rezumă la munca informativă și va colabora cu primii secretari județeni“ – declara fostul șef al Securității Arad. El prezintă, chiar dacă subiectiv, modul în care s-a implicat în evenimentele din decembrie 89, vorbește despre anumite ordine auzite prin stația radio, inclusiv despre ridicarea unor cadavre („flori“) de pe străzi, despre relația cu generalul Iulian Vlad, despre implicarea în comerțul cu germani etc. Referitor la emigrație, colonelul Rășină face și o afirmație inedită: generalii Nuță și Mihalea ar fi venit atunci la Arad, „cu valuta și aurul șvabilor din Timișoara, au fost la Cioflică acasă și de acolo au plecat la hotel Parc“.
Cum se știe, pe 19 decembrie, cei doi au plecat de la Timișoara la Arad și, după ce s-au implicat în operațiunea de reprimare a arădenilor din zona hotelului Parc, au plecat spre București (23 decembrie), dar au fost arestați și urcați într-un elicopter care avea să fie doborât la ordinele diversioniste ale lui Nicolae Militaru. Iată, mai jos, mărturia colonelului Rășină, așa cum a fost ea consemnată de unul dintre membrii Comisiei senatoriale conduse de senatorul PNȚCD Valentin Gabrielescu.

*****

 

„Am ieșit din detenție la 1 iunie ‘90. Am fost șeful securității Arad din 1985 până în 1990. La 15 septembrie ‘85, miercuri, orele 15.30, a avut loc catastrofa de la Brăila când a ars toată fabrica de celofan. Am plecat acolo. Lui Ceaușescu i s-a raportat că a ars doar o legătură de celofan. Noaptea a sunat Ceaușescu, eu i-am spus adevărul. Apoi m-a sunat Bobu care m-a întrebat cine mi-a dat aprobare să-i spun lui Ceaușescu ce am spus. Apoi dimineață Vlad mi-a comunicat că sunt mutat la Arad. Așa am ajuns la Arad. Mi s-a promis că voi fi numit la Dunărea, Iosif Constantin Drăgan mi-a promis că mă ia la «Fiat» (el nu știa că sunt ofițer  de securitate – am fost în Italia la un curs ca ofițer acoperit – ca angajat la Dacia – service).
La 1 iunie ‘89 m-au chemat la Vlad, au spus că voi fi primit la Cabinetul 2 în vederea numirii mele la «Dunărea». Vlad m-a însoțit la Cabinetul 2, Elena Ceaușescu a spus că mă cunoaște și dorește să mă numească la I.C. Dunărea. Dar eu am refuzat spunând că știu ce face  «Dunărea» (vindea mărfurile românești care nu se puteau vinde pe cale normală) și n-am vrut să fac același lucru. Cumnatul lui Postelnicu era director adjunct la «Dunărea». Atunci ea (Elena Ceaușescu) mi-a spus: «Ieși afară!».
Vlad mi-a spus să plec la Arad că mă trece în rezervă.
Convingerea mea că Vlad, în evenimente, a vrut să preia puterea împreună cu Verdeț. Prin august ‘90-martie ‘91, am fost chemat la revista «Europa», m-a primit Neacșu – am vrut să spun despre Vlad că n-a dat ordin să se tragă, că a fost alături de revoluție.
Eu am colindat multe țări, am avut mai multe pașapoarte, am cules informații multe pentru industria chimică astfel că l-am refuzat pe Neacșu. Eu știu că Vlad timp de 27 de minute a fost prim-ministru, ministru de interne, șeful securității în guvernul lui Verdeț. Vlad era totdeauna carierist, dar laș. Dacă era bărbat se prezenta la televiziune unde a fost chemat, dar nu s-a prezentat.

Ceaușescu fusese informat că se încearcă lichidarea lui

În 11 noiembrie 1989 la Iași, Brașov și București s-au ținut consfătuiri cu șefii județeni de securitate. Convocarea era secretă. Erau Vlad, Stamatoiu, Curticeanu. Am fost chemat personal de Vlad la telefonul guvernamental de acasă, fără niciun mijloc de înregistrare – nici creion, nici carnet de notițe, să mă prezint a doua zi la ora 11 la Brașov, singur, fără șofer. Eram convocați toți șefii de securitate din Transilvania – Banat și Gorj – era și Stamatoiu. La București erau cei din Oltenia și Muntenia – la Vlad, iar la Iași cei din Moldova – Dobrogea – condusă de gen. Nicolicioiu.
La ora 11.01 gen. Stamatoiu a deschis plicul – a spus că ne va prezenta un material făcut din ordinul lui Ceaușescu. În plicul sigilat erau 6 file cu caractere mari – sus: Cancelaria CC. Se intitula «Notă» și cuprindea 3 idei:
1. Din informațiile exterioare și interne rezultă neîndoielnic că în maxim 3 luni se va întâmpla:
a) lichidarea lui Ceaușescu cu ocazia vizitei în Crimeea sau Moscova;
b) demiterea lui Ceaușescu la o Plenară ce se va organiza într-un loc secret;
c) apariția unor manifestații tip Brașov sau Valea Jiului cu elemente declasate, huliganice care se vor ciocni cu armata.
2. Sarcini pentru aparatul de securitate:
a) șeful securității nu dă niciun fel de sarcină subordonaților pentru verificarea acestor informații, a explicat, să nu se creeze panică).
b) fiecre lucrător să-și analizeze informatorii și așteaptă informații de genul de la punct 1,
c) șefii județeni vor instrui șefii de birouri să-și sporească vigilența,
d) dacă apar informații de genul de la pct. 1 să sune personal pe Stamatoiu,
e) în cazul întâmplării situațiilor de la pct. 1, securitatea nu se implică în acțiuni de stradă, reprimarea manifestanților, ci se rezumă la munca informativă și va colabora cu primii secretari județeni.
Am plecat la Arad și am ținut o ședință cu ai mei, dar am chemat și câțiva ofițeri de miliție. Pe Sălceanu nu l-am chemat. Prin asta, de fapt, am încălcat dispozițiile lui Stamatoiu. I-am chemat și pe milițieni pt. că rețeaua informatică din mediul rural era la șeful de post din comună.
Când s-a dat starea de necesitate l-am întrebat pe Vlad, ce să fac cu cei doi ofițeri tineri de securitate din trupele USLA. Mi-a spus să-i las acolo. I-am lăsat  și i-am retras în 22 decembrie, orele 11. Eu la Arad n-am primit ordin de la Vlad să ne dezarmăm cu toate că în «Europa» colegul meu Petrișor (de la Sibiu) a afirmat acest lucru – deci a mințit. Cu șefii milițiilor nu se prea putea lucra, din cei 40 din țară circa 30 se ocupau numai cu numirea șefilor de la București. Vlad nu lucra nimica fără aprobarea lui Ceaușescu și-l verifica și Postelnicu. Eu eram la județ de frontieră, ne-am înarmat în urma teleconferinței și n-am primit niciun ordin transmis de la Vlad să ne dezarmăm. Ne-a dezarmat armata – maiorul Micu – în 22 decembrie ‘89.
Vlad n-a fost mereu securist, era lucrător de cadre – punea pe unul și pe altul să ajungă sus. Ideologul lui a fost col. Vasile de la secția sinteză – colectivul există și acum la SRI. Degeaba revista «Europa» îl laudă acuma pe Vlad!

Iulian Vlad: căpcăunule, execută ordinul!

Când au început evenimentele la Timișoara, m-au sunat să le dau oameni pentru filaj și tehnică, dar nu le-am dat pt. că n-am avut.
În dosarul meu de cercetare penală sunt o serie de declarații neadevărate. La mine s-a găsit fenoftaleină – eu consum așa ceva pentru digestie.
La Arad, pe 21 decembrie lumea era pe stradă, revoluția a reușit acolo.
Pe 21 ora 14 a sosit la Arad un procuror militar de la Oradea, trimis de Macri și Vlad să ne aresteze pt. că nu am reprimat manifestația. Nu m-au arestat. Pe 22 dimineața, la ora 7 am raportat la București că la Arad nu-i nimic desosebit. La ora 9, pe 22, m-a sunat gen. Macri de la Timișoara că de ce am raportat că nu e nimic în Arad. M-a înjurat și a spus să-mi aleg singur unde să fiu judecat. Apoi mi-a telefonat Postelnicu, la ora 11, pe 22 decembrie: «tov. colonel, dai drumul la toți arestații». Am spus că nu răspund de ăia. A apărut Vlad la telefon, mi-a spus «Căpcăunule, execută ordinul». I-am spus și lui că arestații nu-s la mine, sunt la Cioflică – să vorbească cu el! Mi-a mai reproșat că manifestanții au ocupat Poșta și releul TV de la Șiria.
Locotenentul meu, maiorul Rusu, mi-a spus în 10 decembrie că la Șiria s-a ținut o ședință de generalul Ilie Ceaușescu și șefi de armată și am încurcat-o pentru că am fost criticat că de ce am dat informații cu privire la grănicerii «călăuză», care câștigau bani grei cu trecerea unor persoane peste graniță. La Șiria s-au discutat probleme pentru cazul intrării ungurilor în Transilvania – cum s-a vehiculat.

„Alo, Vulturul, du-te și ia cele 5 flori (cadavre – n. red.)!“

În Arad erau C-tin Radu și Ilie Matei – la ședința comandamentului militar. Radu s-a ridicat și a spus: «dacă șeful securității are pregătită echipa de arestări». M-am ridicat și am spus că e treaba miliției. A spus nu, că generalul Vlad a dat ordin să se pregătească listele A și B. Listele erau de pe vremea lui Gh. Dej: că în stare de urgență cei din lista A trebuie ridicați și aduși într-o zonă necunoscută, iar cei din lista B – izolați aproape de localitate. Am spus că nu aveam listele A și B. Matei atunci s-a ridicat și a spus că nu ne facem datoria. Am spus că de la Vlad n-am ordine, am părăsit ședința. Am avut doi subalterni care locuiau la Timișoara, au plecat acasă în 15 decembrie urmând să revină în 17 decembrie, Aslan Ana și Chirilă. M-au sunat pe 17 că nu pot ajunge la ora 8 pentru că în Timișoara se trage în casa lui Tokeș, sunt morți și răniți. Au ajuns pe la ora 12, aparatul era în sală, le-am spus în ședință să povestească ce au văzut la Timișoara. Stația de radio ce am avut-o în portbagajul mașinii mele i-am dat drumul și am auzit ce se vorbea la Timișoara: «alo, Vulturul, du-te și ia cele 5 flori». I s-a răspuns: «Tov. general sunt cu Dacia, nu pot lua 5 cadavre cu ea».
Am luat măsuri de organizare a obiectivelor importante în 17 și 18. Mi s-a raportat că forțele militare din cetate, pompierii din Arad, pompierii de la Ineu au plecat la Timișoara. Auzeam pe stație, se mai cereau mașini de pompieri. S-a blocat orice acces în orașul Timișoara. Eu i-am instruit pe cei de la Vinga și cei de la Lipova. (De la Lipova, muncitorii de la topitorie vroiau să vină în Arad).

În noaptea de 21 au fost arse documentele scoase cu două camioane din sediul Securității Arad

De la Vinga mi s-a raportat că vine un tren de la Vâlcea cu luptători. Am spus cum vin, cum să plece. A venit trenul la ora 12 și a plecat la ora 14. Sălceanu m-a întrebat de ce le-am dat drumul la luptători? Am spus că nu știu să fi intrat ungurii în țară, ce să facă aici? Luptătorilor din tren li s-a spus că ungurii fac prăpăd în Banat! În 21 i-am adus în sediu pe toți oamenii mei din întreprinderi. Din efectivul de miliție a județului Arad au fost trimiși luptători în IAS-uri și CAP-urile din jud. Timiș să păstreze ordinea. Știe Văduva, Jitea, Cioflică. Pe 21 seara, pe la ora 19, am primit o informație de la o ofițereasă, Hârțe, că peste 8.000 de oameni sunt în fața primăriei și restaurantele au dat manifestanților bere și vin, contra cost. Manifestanții erau încercuiți de cordoane de milițieni în poziții de tragere cu TAB-uri funcționând. Fata era speriată – ea răspunde de Hotel Parc.
Comandantul de la Consiliul Județean era condus de prima secretară – care avea 4 ajutoare: șeful miliției, șeful inspectoratului, șeful garnizoanei, șeful gărzilor patriotice, Angheloiu – șeful secretarului cu probleme organizatorice. Între acest comandant și cei de la Timișoara era o foarte bună coordonare și colaborare. Am luat legătura cu toți șefii de restaurante să oprească vânzările de băutură. Voicilă a fost somat să se dea jos, nu s-a dat. Maiorul Noghiu mi-a raportat că sunt câțiva străini – bișnițari – între manifestanți și traficanți de benzină: 7 persoane, printre care Ungar Carol – care era în atenția noastră. Ofițerul meu l-a adus la mine pe Ungar Carol – în birou eram mai mulți. Ungar Carol lucra în compartimentul de informații externe, ne aducea informații din exterior, avea dublă cetățenie – dar își făcea și comerțul său particular. I-am spus să meargă la Voicilă să-i spună ca manifestația să continue pașnic pentru că armata are ordin să tragă și să nu se consume băutură pentru ca să dea ocazia la provocări.
Dimineața am luat legătura la Serviciu – am spus că-i pericol, să nu tragă armata. Peste 10 minute m-a sunat că va scoate preoții cu lumânări, sfeșnice, și au și ieșit preoții care au început să facă slujbă.
Mai e un moment când m-a sunat omul de la UTA că directorul se opune să iasă oamenii cu 2 coșciuge făcute pentru soții Ceaușescu. I-am spus să-i lase să iasă. Cel de la gardă, subofițerul, la ora 7 a dat ordin să se tragă foc de avertisment, dar manifestanții au continuat drumul. Gen Țencu, șeful direcției «T», a luat legătura cu cpt. Sârbuț și i-a spus că se defectase sistemul – să ardă benzile magnetice – pe la 21 noaptea. După fuga lui Ceaușescu au plecat subordonații mei cu ce aveau ei prin dulapuri, cu 2 camioane să le ardă în pădure. Nu știu de soarta dosarelor informative din fișete – ulterior Ursică mi-a spus că documentele de bază există, că nu sunt probleme.

Am lucrat cu trei rețele informative

Am plecat la 22 din inspectorat, în 22, la spital să-mi fac insulină, am revenit la birou la 3 noaptea – am fost chemat că se trage de la Parc. Chiriță – ofițerul de serviciu, mi-a spus că se trage la Aeroport. Am dat telefon, dar Bochi mi-a spus că-i liniște, nu se trage.
Șefa BID-ului (Biroul de Informații și Date) era cumsecade, m-a asigurat că nu sunt probleme la Arad, valorile au rămas, inclusiv valori de patrimoniu, confiscate. S-a lucrat cu trei categorii de rețele informative:
a) cea normală cu care am lucrat noi
b) rețeaua direcției a V-a și a IV-a, cu care s-a lucrat pentru familie, pentru treburi de partid. Ăștia erau în toată țara – nu răspundea în fața mea, ci direct la gen. Neagoe și Vasile: în hoteluri, restaurante, case de vînătoare
c) rețeaua de informații externe, 0544 pentru probleme interne – cu ei erau supravegheați toți directorii, milițienii – etc – lucrau cu indicative – noi îi cam deserveam. Venea agentul din București, îmi punea capsă la telefonul meu și ascultam în București. De această rețea știa numai Stamatoiu. Ăștia ne lucrau pe noi și cu toată lumea.
În plus agentura secției militare – condusă de Ioan Coman, verificau toți viitorii primi secretari – chiar și secretarii de comună.
(…) Eu trimiteam săptămânal 10 colete de carne de la Arad pentru foștii mei subalterni și părinții lor – pentru că era foamete.

Ne ocupam și de emigrație

(…) La Arad am făcut probleme care nu au convenit DSS-ului: veneau de la 0544 – măi, ăstuia îi dai pașaport de emigrare, bineînțeles contra cost – la început 8.000 de mărci, apoi a ajuns la 16.000 de mărci. Le ceream după profesie, și în 2 luni primeau pașaportul. Venea cel de la București cu pașaportul în buzunar – îi spunea să vină cu banii, să stabilim când și cu ce pleci – să nu duci butelia cu tine… etc. Era un pelerinaj la nemți toată noaptea, le luau cu mașina de la ei: butelia, lada frigorifică, băutură etc.
Erau pe categorii – liste: cu cei cu probleme care crează necazuri: greva foamei, proteste etc.
Văzând, am redactat ordinul «Zărand», m-am dus la Vlad cu cel prin care am oprit orice încasare de valută pentru pașapoartele de emigrare. Am oprit activitățile grupei 0544 de a depista familiile care intenționau să emigreze. Era după vizita lui Genscher, care a spus că și așa statul german plătește pentru fiecare german, de ce se mai iau bani oamenilor și bunuri.
Nemții primeau 2-3.000 de mărci în plus la ce li se cerea numai să plece mai repede. Le luau: bani pentru Dinamo, pentru viză de flotant etc. etc.
Anul ăsta (1994 – n.n.), pe 2 martie, am fost la Arad și am auzit că n-ar fi morți!
Dl. gen. Diaconescu Ghe. – procuror-șef adjunct – a fost și el în avionul ce a ajuns la Arad în 22 decembrie – știa ofițereasa Aslan Alexandra, plus echipa televiziunii armatei. Lista pasagerilor a fost predată gen. Micu.

În iulie 1989, a sosit în Arad, deghizat, șeful trupelor ungare de desant aerian

La ora 18, Voicilă (în 22) m-a chemat la sediu, m-a cooptat în FSN, mi-a spus să fac orice operațiune – am făcut liste – am plecat pe la ora 21. Eram cu inginerul Toga Romeo dimineața, în 23 dec a venit un om, m-a arestat. Noaptea eram lângă revoluționarul „Buruiană“, se uita la ceas și spunea ne culcăm jos că se trage! Ne-am culcat și într-adevăr s-a tras în geam. De unde știa Buruiană că se trage?!
Maiorul Juncă, ofițer de-al meu, mi-a spus că în zona lui erau cetățeni maghiari, nemți, în vizită la rude, care ar fi tras spre consiliu.
Am dat eu și un alt ordin «XX» – în legătură cu toți cetățenii maghiari din România cu intenții curate sau ba. Pentru că, cu ocazia zilei de 6 octombrie, au venit foarte mulți în Arad și n-au mai plecat. Din ordinul meu «XX» – organele de vamă trebuiau să completeze o fișă – numele, unde merge turistul și numărul mașinii. Fișele veneau la serviciul 110, selectau cei care veneau des, care contactau militari… etc. Concluzii ce s-au tras: numărul cetățenilor ce au intrat a crescut cu 15% în perioada iunie – iulie. Iar înainte de 6 octombrie numărul era foarte mare, circa 80 de oameni zilnic. Tineri, necăsătoriți. Am discutat asta cu Bucureștiul – col. Bordea și Rațiu.
Dar știu două lucruri: 1) În iulie ‘89, a sosit deghizat, în Arad, șeful trupelor aeriene de desant din Ungaria. A purtat discuții la dr. Hacsek. Hacsek a chemat pe cei trei antrenori de karate din Arad – unguri – generalul a întrebat câți unguri sunt în echipele lor – a spus că inspectează Harghita, Covasna, Mureș, Cluj. I-a dat sugestii să scoată toți românii din aceste echipe și să stabilească zone de antrenament paramilitare și că toamna vor primi și ajutoare fianciare. Hacsek era medic ginecolog. Generalul a lăsat și ceva valută, 4-5.000 de mărci. Aceste trei casete cu traduceri de limba maghiară, căpitanul Suciu le-a dat generalului Nicolicioiu de la 110.
Generalul Nuță și Mihalea au venit cu valuta și aurul șvabilor din Timișoara, au fost la Cioflică acasă și de acolo au plecat la Hotel Parc“.

(Col. Rășină Dumitru, 2 iunie 1994, Comisia senatorială de cercetare a evenimentelor din Decembrie 1989)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.