Acasă Dezvăluiri Ciurchea fentează mentenanța pentru cardurile de sănătate și refuză să facă licitație

Ciurchea fentează mentenanța pentru cardurile de sănătate și refuză să facă licitație

DISTRIBUIȚI

Vi-l amintiți desigur pe Vasile Ciurchea, conțopistul ăsta cu aspect și mentalitate de milițian cum, secondat de un alt Adonis al sistemului, Nicolae Bănicioiu acuzau medicii care semnalau că nu funcționează cardul de sănătate: mint, nu vor implementarea cardului ca să fure etc. Acum situația s-a schimbat: nu medicii se opun sistemului, ci multinaționalele. Ciurchea a ajuns „să scurgă” presei corespondența primită de la firma HP care îl avertiza că cinci servere de tip front-end nu mai sunt funcționale, ceea ce afectează funcționarea rețetei electronice. Totul s-a petrecut în timp ce medicii ajungeau din cauza sistemului electronic nefuncțional pe culmile disperării. Cu mintea lui îngustă, Ciurchea s-a gândit să acuze „pe surse”, nu direct cu gura lui, multinaționalele de șantaj. Pe ce ne bazăm că însuși Ciurchea a orchestrat remiterea documentului la presă? Păi dacă n-ar fi fost așa, după ce altcineva din CNAS ar fi făcut asta, el ar fi trebuit să iasă public să-și spună eventualul punct de vedere contrar. Dar a tăcut. De ce spunem că are mintea îngustă? Păi dacă serverele s-au stricat, ce vină are cel care a constatat defecțiunea? Păi dacă acasă lui Ciurchea i se strică televizorul și cheamă o firmă de depanare îl ia la bătaie pe electronist dacă nu mai e în garanție, nu? Că el e Ciurchea. Dar, de când lumea, când vestea nu era bună, era ucis mesagerul iar Ciurchea crede că are puterea și poziția care-i permit să facă asta.
În plus, nimic nu e etern pe lumea asta (nici Ciurchea) iar un server, cu atât mai puțin. O altă informație scursă pe surse a fost că multinaționalele au cerut CNAS câte 1 eurocent pe fiecare tranzacție făcută cu un card de sănătate. „Președintele CNAS a refuzat deocamdată aceste înțelegeri păguboase pentru statul român, în urma cărora cele două multinaționale să încaseze anual 10 milioane de euro fără să mai facă nimic.” scriau jurnaliștii instigați de Ciurchea la indignare.
Ceea ce nu au scris ei este că dacă „președintele CNAS nu ar fi refuzat” ar fi fost deja în pușcărie pentru că este obligat să facă licitație la o asemenea sumă. Faptul că o firmă trimite o ofertă oricărui client, nu înseamnă nimic. În economia reală așa lucrează departamentele de vânzări: pe bază de oferte. Să ajungi tu, înalt funcționar al statului, să „înfierezi” o firmă că a îndrăznit să-ți trimită o ofertă scumpă, este de neconceput într-o economie de piață. Dar îngustul Ciurchea nu pricepe asta. El se crede împăratul Sănătății din România: spionează medicii, taie drepturile legale ale studenților români în străinătate la asigurare medicală, refuză să deconteze operațiile făcute de medicii-cercetători și mai nou refuză să lanseze licitația pentru mentenanța cardului de sănătate.

Omul, dacă a trecut avizele psihologice, înseamnă că are mega-interese: studenții români în străinătate au fost astfel obligați să încheie asigurări de călătorie la firmele private, medicii-cercetători sunt obligați pentru a-și practica meseria să plece din sistemul de stat în cel privat și în locul lor nu mai are cine să vină iar nelansând licitația pentru mentenanță, ne vom trezi curând că Ciurchea a încheiat „având în vedere urgența situației care trenează de trei-patru luni și care afectează toți posesorii de carduri etc.” un contract de mentenanță de 30.000 euro fără licitație (că are voie) pentru o  săptămână, apoi iar mai cade cardul săptămâna următoare mai facem din nou un contract de 30.000 de Euro dacă tot „uite ce bine merge” și tot așa. La licitația din vara lui 2015 organizată de CNAS pentru mentenanța cardurilor, Ciurchea a estimat o valoare a mentenanței între 39000 lei/lună și 158333 lei /lună fără TVA și nu s-a înscris nimeni.
În 22 ianuarie laTVR2, Ciurchea anunța că pentru mentenanța cardului de sănătate: „caietul de sarcini este gata. Va fi public în SEAP după ce parcurge pașii legali conform Ordonanței 34 și va fi la vedere”. Dar a trecut o lună și licitația nu s-a anunțat. Conform Ordonanței 34/2006, nimeni nu mai are niciun cuvânt de spus despre caietul de sarcini când autoritatea contractantă prin vocea președintelui a anunțat că e gata caietul de sarcini, prevederi înscrise în HG. nr. 925/2006, privind normele de aplicare ale OUG nr. 34/2006, art. 3.  ANRMAP, în conformitate cu prevederile art. 33^1 din OUG nr. 34/2006, nu are competență în evaluarea caietului de sarcini. Așadar ce așteaptă Ciurchea? De ce nu lansează licitația? Vrea să iasă medicii în stradă din nou pentru ca el atunci să fie „forțat” să încheie repede, fără licitație, un contract de mentenanță cu o firmă dragă lui? Menționăm că la întrebările incomode adresate de ziariști, CNAS refuză să răspundă.
Dar despre firmele rudelor sale, într-un episod viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.