Acasă Dezvăluiri Diploma de terorist eliberată de Statul Islamic unui suedez convertit, îl scutește...

Diploma de terorist eliberată de Statul Islamic unui suedez convertit, îl scutește de biciuire, viol și spânzurare

DISTRIBUIȚI

Organizația Teroristă cunoscută sub numele de Statul Islamic(abreviată SI, ISIS, SIIL), condusă de irakianul căutat de autoritățile americane cu o recompensă de 10 milioane de Dollari, Abu Bakr al-Bagdadi (fost deținut al închisorii americane din Iraq și eliberat în 2009), convertește la terorism, via islamism, europeni creștini(păgâni). Astăzi vă prezentăm cazul suedezului MEMO, din „Emiratele Suedia” (sic!), căruia i s-a eliberat o adeverință de nepăgân care îl scutește pentru trei luni de biciure, spânzurare și viol.

ADEVERINȚĂ

NU ESTE PĂGÂN
Se adeverește de noi, că numitul Memo al Geziri din Emiratele Suedia, s-a prezentat la cursuri intensive și a trecut cu note bune.
Din cele arătate mai sus i-a fost înmânată această diplomă care arată că el nu este păgân și i s-a interzis biciuirea , spânzurarea , și efectuarea de relații sexuale CU EL , dacă nu sunt motive religioase care permit aceste pedepse soldaților califatului sau dacă el se întoarce la păgânism sau își cere libertatea.

Parafa waliul                 Această adeverință e valabilă 3 luni
Ștampila califatului

Cronologia creării Califatului așa cum e ea prezentată de wikipedia:
În aprilie 2013, Abu Bakr al-Bagdadi anunța că Statul Islamic în Irak (ISI, organizația Al-Qaida din Irak) și Frontul al-Nusra (grupare jihadistă activă în Siria) ar fuziona pentru a forma Statul Islamic în Irak și Levant. Frontul al-Nusra a refuzat să adere la noua entitate și cele două grupări au acționat separat, iar din ianuarie 2014 se află în conflict armat. SIIL (Statul Islamic din Irak și Levant) a contestat autoritatea conducătorului Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, respingând solicitarea lui Al-Zawahiri de a se concentra doar asupra Irakului și de a lăsa Siria Frontului Al-Nusra.

Charles Lister, cercetător la Brookings Doha Centre, estimează că organizația are cca. 5-6.000 de combatanți în Irak și cca. 6-7.000 de combatanți în Siria, cifre care nu pot fi coroborate cu alte surse.

La 15 iunie 2014, SIIL controla nordul Irakului și se afla la 100 de km de Bagdad, după ce anterior au capturat orașe ca Mosul, Raqqa, Deir al Zawr, Ramadi sau Fallujah. SUA pregătesc o nouă intervenție militară în Irak ca urmare a escaladării evenimentelor.

La 16 iunie 2014, ultimul oraș căzut în mâinile SIIL era Tal Afar.

Pe 29 iunie, SIIL a anunțat restabilirea Califatului islamic, primul după abolirea, în 1922, a celui rezultat din Imperiul Otoman.

În iulie 2014, creștinii irakieni au început să părăsească în masă orașul Mosul, după ce în ultima perioadă militanții SIIL i-au amenințat că îi vor omorî dacă nu se convertesc la Islam sau dacă nu plătesc o taxă de protecție.

Tot în iulie 2014, Al-Qaeda s-a dezis de SIIL, spunând că noul stat islamic din Irak încalcă legile sharia și este deviant.

Pe 24 iulie 2014, SIIL a emis un decret prin care impune mutilarea organelor genitale, la femeile cu vârste cuprinse între 11 și 46 de ani.

În august 2014, un britanic fanatic -militant jihadist SIIL- a executat prin decapitare pe James Foley, un jurnalist american. Anteriror, SUA au trimis trupe speciale în Siria pentru a-l salva pe Foley, dar misiunea acestora a eșuat.

La sfârșitul lunii august 2014, SIIL a fuzionat orașele Bukamal (Siria) și Al-Qaim (Irak) cu satele învecinate, într-o „walaya” pe care au denumit-o provincia Al-Furat (Eufrat) pentru a anula efectele Acordului Sykes-Picot care a împărțit Orientul Mijlociu după Primul Război Mondial.

La 16 septembrie 2014, militanți SIIL au început Asediul orașului Kobani.

La 2 octombrie 2014, SIIL a reușit să cucerească 350 de localități din regiunea Kobani. Militarii turci din apropiere nu intervin în conflict.

La 12 octombrie 2014, militanți SIIL au ajuns la porțile Bagdadului și controlau 50% din teritoriul orașului Kobani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.