
Fricile lui Arafat sunt astăzi frica de pensionare și frica de lipsă de relevanță pentru că frica de pușcărie deocamdată este una mimată în clipul postat pe contul său de Facebook, faptele prescriindu-se anul acesta.
Arafat s-a arătat foarte deranjat de noul dosar penal după ce a realizat că întreg sistemul pe care l-a construit sub semnul „centralizării” și sub directul control nu îl mai protejează. Dosarul în care este deja acuzat poate fi doar începutul. Detaliile pot fi citite aici și implică eludarea taxelor datorate statului în valoare de 1 million euro, în beneficiul unei firme de asigurări.
Dar problema lui nu este despre bani! Problema este despre PUTERE ! Punerea în utilizare a unui elicopter fără plata taxelor ar fi la fel de imposibilă ca și o înmatriculare a unui auto fără să treci pe la Poliție, DRPCIV , RAR, DGITL și să plătești taxe. Cu Arafat șef al DSU și comandorul din fruntea IGAv, totul a fost posibil. Dar Puterea se zdruncină! Slăbește.
Probabil că este și o discuție de oportunitate și context căci, în condițiile de criză politică actuală, cel sau cei ce-i furnizau garanțiile de liniște sunt ocupați cu propriul scaun. Arafat rămâne singur în fața unei foarte importante și deloc neglijabile forțe, Parchetul Militar. Speța desigur că nu este nouă, dosarul nu este nou, a fost trimis la DNA, întors apoi la Parchetul Militar. Arafat era liniștit, nu comenta, nu dădea declarații. Dar surpriză! După ce i s-a adus la cunoștință calitatea de „acuzat”, așa cum rezultă din propriile declarații, a urmat panica. Panica din ziua de azi l-a făcut să pregatească o declarație video pe pagina sa de Facebook clamându-și nevinovăția și pretinzând că este o victimă! Este un strigăt de ajutor către cei prea ocupați acum să-l ajute sau către populația ce îl mai simpatizează într-o încercare de a recrea situația de sprijin popular din confruntarea cu Băsescu.
Ajutorul popular nu va mai veni după carantinările și internările forțate din pandemie
Puterea și Influența sa, e clar și pentru el, au scăzut dramatic. Dosarul desigur că-și va urma cursul și chiar dacă se va clasa prin prescripție îl va scoate din poziția de putere pe care și-o dorește perpetuu. Ca secretar de stat pentru a rămâne pe funcție, ar trebui să fie propus și girat de vreun partid politic care este la putere, așa cum sunt toți secretarii de stat. Și partidele evită mai nou penalii.
Centralizarea excesivă și compartimentarea în subordine, ca nimeni în afară de el să nu aibă viziunea de ansamblu, l-au protejat astfel încât nimeni să nu-i dorească poziția ani la rând. Cei din imediata apropiere însă, medici sau orice altceva, îmbătrânind alături de el au cam „prins șpilul”. Conexiunile politice ale celorlalți devin mai importante decât cele proprii. Lupii tineri mârâie. Rechinii simt gust de sânge în apă.
Pornind de la clipul postat vedem clar că a fost prelucrat în „post producție”. Știm că influencer-ii au întregi echipe de post-producție dar domnul Arafat? La cine a apelat ? Cine i-a facut insert-urile de imagini fixe peste video? Clipul în chestiune îl privea personal pe Arafat și nu are legatură cu DSU. De ce a fost filmat în biroul de la MAI și în timpul programului de lucru? Codul Adminstrativ prevede la articolul 441 că „funcționarii publici au obligația să folosească timpul de lucru, precum și bunurile aparținând autorității sau instituției publice numai pentru desfășurarea activităților aferente funcției publice deținute.”
Domnul Arafat a încercat și o manipulare declarând „S-a pus la dispoziție un elicopter care este mai performant și cu ore de zbor mai puține, însă acest elicopter a fost adus aici prin Insula Man, către România, fără plata taxelor vamale și TVA pentru că asta a fost ce știa IGAv-ul, că nu trebuie. Eu înțeleg că sunt complice. Sunt multe întrebări. Dacă într-adevăr cineva considera că trebuia plătit de ce nu a mers ANAF-ul sau Vama să ridice banii de la cel care trebuia să facă plata?”, întreabă Arafat, folosind apărarea cea mai des folosită de evazioniști.
Însă elicopterul nu a fost adus în România din Insula Man, care era considerată la acel moment teritoriu UE din punctul de vedere al TVA, ci din Guernsey, care de asemenea aparținea de Marea Britanie, dar se afla în afara teritoriului în scopuri de TVA al Uniunii Europene. Interesantă confuzie pentru un personaj care se prezintă ca rigoarea întruchipată și care declară că a citit dosarul de urmărire penala, nu?
Și, așa cum niciun român care are CASCO la mașină, nu ar accepta ca asigurătorul, în caz de daună totală, să-i ofere o mașină în insula Guernsey, ci ar cere-o în România, așa trebuia și Arafat să nu semneze o asemenea gogomănie. Ca un bun proprietar, așa acum scrie în lege.
În plus, dacă IGAv cerea livrarea elicopterului în România, asigurătorul nu ar mai fi fost exonerat de plata TVA, care astfel a trecut în sarcina IGAv. Prin câteva semnături.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















