Primăria Capitalei, foarte preocupată de mediul înconjurător (a se citi de șpăgile care se pot încasa de la câștigătorii licitațiilor) a decis să contracteze o finanțare rambursabilă externă pentru co-finanțarea proiectului “Finalizarea stației de epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare și a canalului colector Dambovița (Casetă)”, precum și raportarea și monitorizarea informațiilor financiare către instituțiile partenere. Pentru acest scop, Primăria a demarat o licitație pentru a contracta un „operator economic care realizează serviciile de consultanță financiară specializată necesare contractării unei finanțări rambursabile externe pentru co-finanțarea proiectului „Finalizarea stației de epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare și a canalului colector Dâmbovița (Caseta)”.
Cel mai simplu mod de a frauda o licitație este ca însuși cel căruia îi este dedicată, să întocmească documentele, mai precis caietul de sarcini. Dacă sunt deștepți și nu lasă urme, e greu să-i prinzi. Însă nu este și cazul lui Mihai Tudorancea și Silviu Brînzan. Verificând documentul intitulat „caiet de sarcini” al licitației constatăm că autorul acestuia se numește Mihai Tudorancea iar cel care își asumă documentul este Silviu Brînzan, Șef serviciu al Unității de Implementare Proiecte în Primăria Capitalei (foto stânga). Verificând anunțul de atribuire numărul 168647/28.04.2016 (foto dreapta) observăm, fără stupoare, că TUD Business Consulting SRL, firma unde Mihai Tudorancea este Managing Director, fondator și proprietar, a câștigat licitația. Și astfel Tudorancea și-a asigurat un frumos contract de 1.732.000 RON fără TVA. Nu știm cât și-a asigurat Silviu Brânzan. 10%, 20%? Nu i-am mai sunat pe cei doi să-i întrebăm, rămânând ca ei să răspundă acestor întrebări procurorilor DNA, ulterior și noi să citim în comunicatele instituției.
Vă mirați să vedeți atâta prostie în zilele noastre? Mihai Tudorancea este absolvent al Universității particulare Româno-Americane în 1997. Ne amintim cam cine opta pentru universitați private, neacreditate, în 1992 când s-a apucat el de facultate, Universitatea Româno-americană urmând să fie acreditată abia în 2002. Silviu Brânzan a urmat Facultatea de Metalurgie (poreclită chiar de profesori „Metal și Urgie” pentru nivelul intelectual scăzut al studenților) între 1986 și 1991, o facultate la care se intra cu 5 și nu se ocupau toate locurile la sesiunea de examene din vară. Vă mai mirați acum?
