Invitat în emisiunea Check Media la televiziunea B1TV, Florian Bichir a spus în exclusivitate că potrivit unor documente CNSAS, mama lui Călin Georgescu a fost legionară și a făcut parte dintr-un cuib, fapt recunoscut în timp ce era funcționară la Ministerul Agriculturii.
Aneta Popescu, mama lui Călin Georgescu, membra unui cuib legionar
„Am documentele de ani de zile. S-a făcut un control să vadă cine e legionar asumat, prin ministere. Confidențial, unde ești înscris în mișcare, în ce cuib, e un chestionar. Sunt documente oficiale. Eu o să vă citesc dintr-un document extrem de interesant în care spune așa: Am fost înscrisă în Mișcarea Legionară, corpul Doamnelor legionare, sub conducerea doamnei C, am fost repartizată în cuibul Sfântul Nicolae, strada Doamnei, clădirea Adriatica. E semnată de Aneta Popescu, mama domnului Călin Georgescu. N-a fost simpatizantă, a fost membră a cuibului Sfântul Nicolae. Poate era o nevinovată, poate nu, dar e participantă și interogată ca funcționar în cadrul ministerului și a putut să justifice, alți colegi de-ai ei n-au putut justifica, de ce au lipsit de la muncă, de ce aveau armă, ce au făcut cu ea. Ea iese, să zicem, destul de curățel, dar a scris clar și răspicat că nu era simpatizantă ci era membră a cuibului legionar.” a explicat Florian Bichir.