Acasă Dezvăluiri Proiectul de lege privind creșterea salariilor medicilor cu 25% pe an a...

Proiectul de lege privind creșterea salariilor medicilor cu 25% pe an a dispărut din evidențele Parlamentului

DISTRIBUIȚI

Pe 31 martie 2016, deputații PSD conf.dr. Corneliu Florin Buicu și dr. Nicolae Bănicioiu au anunțat că au inițiat „Legea privind creşterea salariilor medicilor din sistemul public din România” care prevede la Articolul 1 ca de la 1 ianuarie 2017, salariile medicilor din sistemul public de sănătate să crească timp de 4 ani, anual, cu 25% iar la Articolul 2 se indica și sursa fondurilor: „sumele necesare creşterii salariale vor fi asigurate prin transferuri de la bugetul de stat”.

În expunerea de motive inițiatorii argumentează: „Sistemul medical public are, în prezent, un deficit de medici de aproximativ 40 %, deficit datorat, în principal, de nivelul de salarizare ce se situează cu mult sub importanţa, răspunderea şi prestaţia profesională a acestora. Această situaţie a generat un exod masiv al medicilor către celelalte state membre ale Uniunii Europene, care dispun de o altă apreciere a profesiei şi pe care o salarizează corespunzător. Deficitul de medici, care se accentuează anual, afectează dramatic accesibilitatea şi adresabilitatea populaţiei la serviciile medicale absolut necesare şi garantate prin Constituţia României”.

Dorind să văd care este stadiul inițiativei legislative, am constatat cu stupoare, că la o lună de la depunerea la Biroul permanent al Senatului, proiectul de lege nu figurează nicăieri: nici pe contul deputaților inițiatori, nici la urmărirea procesului legislativ și nici pe lista  „Proiecte de lege si propuneri legislative primite pentru dezbatere si adoptare la Senat”. Ce jocuri joacă oare Bănicioiu și Buicu? Ce-i bătaia asta de joc la adresa medicilor și a noastră, a pacienților? Politicienii dacă au o problemă medicală, pac în Turcia, pac în Austria. Imbecilii nu înțeleg că dacă au o urgență: accident, infarct sau accident vascular, iar medicii noștri vor fi fost plecați în privat sau în străinătate o să dea ortul popii. Valabil și pentru părinții și pentru copiii lor. Așa că orice alte priorități ale lor ar trebui să dispară iar sistemul sanitar să treacă pe primul loc că altfel toate zbaterile lor vor fi în zadar!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.