Acasă Dezvăluiri ȘOC: ANFP ne-a replicat că va continua să discrimineze NEvorbitorii de maghiară

ȘOC: ANFP ne-a replicat că va continua să discrimineze NEvorbitorii de maghiară

DISTRIBUIȚI

În urmă cu o săptămână, prezentam situația inadmisibilă de discriminare a românilor nevorbitori de limbă maghiară la angajarea în funcții publice în județele Harghita și Covasna. Astfel am arătat cum Agenția Națională a Funcționarilor Publici, condusă de Birtalan Jozsef, a publicat un anunț de angajare pentru funcția de secretar al comunei Sântimbru din județul Covasna deși ÎCCJ a decis irevocabil în 2014 că un astfel de anunț este ilegal. Legislația română prevede că dacă o localitate are peste 20% populație de o anumită minoritate, aceștia au dreptul ca funcționarii care prestează activitate de relații cu publicul, să cunoască limba minorității. Prevalându-se de această prevedere, ANFP a publicat un anunț de angajare în 2011 pentru funcția de secretar al comunei Valea Crișului, jud. Covasna, în care se cerea cunoașterea limbii maghiare la nivel avansat. Nevorbitoare de limba maghiară la nivel avansat, Panaite Ana Diana, a făcut plângere pentru discriminare la Consiliul Național pentru Combaterea Discrimnării, condus de Asztalos Csaba, care i-a respins cererea. Românca a contestat în instanță decizia CNCD iar Înalta Curte a decis irevocabil (conform deciziei prezentate pe dantanasa.ro) că „văzând atribuțiile secretarului unității administrativ teritoriale prevăzute la art. 117 din Legea 215/2001”, această funcție „nu presupune, în esența sa, contacte directe cu cetățenii pentru a fi inclusă în categoria funcțiilor publice din sfera relațiilor cu publicul”. Așadar, „în raport cu natura și contextul muncii, așa cum sunt conturate prin prisma atribuțiilor concrete ale secretarului de comună, cerința cunoașterii limbii maghiare pentru a ocupa un post secretar de comună într-o unitate administrativ-teritoarială în care populația vorbitoare de limba maghiară este de 20 % nu trece testul obiectivului legitim și al proporționalității, pentru a fi justificată prin prisma incidenței dispozițiilor art.9 din OG 137/2000”.
Așadar ÎCCJ a anulat decizia CNCD în acest caz și a obligat Consiliul să- i plătească daune morale româncei Panaite Ana Diana. Acum situația se repetă la comuna Sântimbru din județul Covasna.
După publicarea articolului, ANFP ne-a trimis un drept la replică în care înearcă să se justifice: „în solicitarea transmisă de către Primăria comunei Sântimbru, județul Harghita, se precizează faptul că “raportat la numărul populației comunei de 2047 locuitori, ponderea populaţiei de etnie maghiară este de 99,27%”. De asemenea, în documentație se precizează că în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Sântimbru nu este prevăzut un compartiment distinct de relații cu publicul, arătându-se că „secretarul comunei are în fișa postului atribuții de relații cu publicul”, fiind astfel stabilite condițiile pentru ocuparea postului conform fișei postului, care este anexa la actul administrativ de numire și asupra căreia Agenția nu are posibilitatea legală de a interveni.” Uite că eu „nem tudom” cum vine asta.
Ia să vedem ce scrie în HG 1.000 din 2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici la Art.4 „În domeniul managementului funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, Agenţia îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
d) organizează şi gestionează concursurile pentru ocuparea funcţiilor publice vacante, în condiţiile legii;
h) dispune amânarea sau suspendarea organizării şi desfăşurării concursurilor, dacă constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale în domeniu;”
Așadar concursul se organizează de către ANFP și dacă nu sunt îndeplinite condițiile legale în domeniu, acesta este suspendat sau amânat tot de către ANFP.
Explicația că „secretarul comunei are în fișa postului atribuții de relații cu publicul” contravine Deciziei 1438/20,03,2014 a ÎCCJ care a constatat că are de stabilit dacă „exercitarea respectivei funcții publice (secretar de comună), în esența sa, presupune contactul direct cu publicul” pentru a „justifica în mod necesar și obiectiv cunoașterea limbii maghiare”.
Cum ANFP a fost parte în respectivul proces, nu poate invoca faptul că nu știa de decizia ÎCCJ și cu toate astea nu a suspendat organizarea concursului discriminatoriu.
Evident faptul că primarii comunelor pot pune în fișa postului oricărui angajat atribuția de „relații cu publicul” pentru a putea angaja doar cetățeni de etnie maghiară reprezintă pentru aceștia și complicii lor de la ANFP, infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art.297 aliniat (2) pentru că se îngrădește dreptul persoanelor la muncă pe criterii etnice. Pedeapsa e de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Bineînțeles că pentru șeful ANFP și femeia de serviciu de la primărie are contact cu publicul: dacă dă cu mopul și e lume pe hol trebuie să le spună „faceți loc” sau „dați-mi voie” în limba minoritară, nu-i așa?

Publicăm în continuare integral Dreptul la replică trimis de ANFP

„DREPT LA REPLICĂ

În legătură cu articolul Agenția Națională a Funcționarilor Publici discriminează nevorbitorii de limbă maghiară. Din Nou!, semnat de Alexandru Panait, publicat în data de 01.02.2015, în virtutea dreptului la replică, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) face următoarele precizări:
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în unităţile administrativ-teritoriale în care persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale deţin o pondere de peste 20%, unii funcţionari publici din serviciile care au contacte direct cu cetăţenii vor cunoaşte şi limba minorităţii naţionale respective. Autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, precum şi serviciile publice deconcentrate au obligaţia de a asigura folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne, precum şi de a difuza informaţiile de interes public care se comunică din oficiu şi în limba minorităţii respective (Constituţia României, Legea 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public).
ANFP organizează concursuri pentru ocuparea unor funcții publice vacante pe baza solicitării instituțiilor şi autorităţilor publice în cadrul cărora se află funcțiile publice vacante, cu respectarea principiului autonomiei instituționale. Condițiile pentru ocuparea fiecărui post pentru care se organizează concurs de către Agenție se stabilesc în conformitate cu fișa postului respectiv. În solicitarea transmisă de către Primăria comunei Sântimbru, județul Harghita, se precizează faptul că “raportat la numărul populației comunei de 2047 locuitori, ponderea populaţiei de etnie maghiară este de 99,27%”. De asemenea, în documentație se precizează că în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Sântimbru nu este prevăzut un compartiment distinct de relații cu publicul, arătându-se că „secretarul comunei are în fișa postului atribuții de relații cu publicul”, fiind astfel stabilite condițiile pentru ocuparea postului conform fișei postului, care este anexa la actul administrativ de numire și asupra căreia Agenția nu are posibilitatea legală de a interveni.
Faţă de cele menţionate mai sus, pentru o corectă informare a publicului vă solicităm publicarea  prezentului drept la replică pe pagina web a cotidianului Curentul.”
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.