Home Divertisment 9 milioane de euro pentru Delon

9 milioane de euro pentru Delon

DISTRIBUIŢI

Actorul Alain Delon s-a despărțit de o parte din colecția lui de pictură – circa 40 de pânză din anii '50, pe care colecționari din lumea întreagă și le-au disputat în cadrul unei licitații care a totalizat 8,7 milioane de euro, cu toate taxele incluse. Cel mai bine vândut obiect s-a dovedit a fi lucrarea "Valea păsării", purtând semnătura canadianului Jean-Paul Riopelle și care a fost cumpărată la un preț de 882.740 de euro. "Este un succes, au fost tablouri rare și frumoase. S-a vândut în China, în Venezuela, în Statele Unite, pretutindeni în Europa", s-a bucurat unul din organizatorii concursului, Arnaud Cornette de Saint-Cry, al cărui tată i-a călăuzit lui Delon primii pași în calitate de colecționar de artă. Printre cumpărători s-au numărat ruși, britanici, dar și un număr însemnat de muzee din Europa occidentală. În vârstă de 71 de ani, Alain Delon a explicat că a preferat să "rezolve această chestiune acum", pentru că detestă "vânzările postume". Absent din sala unde s-a desfășurat licitația, actorul, aflat la reședința lui de la Douchy, a fost ținut la curent de mersul lucrurilor de o asistentă. 

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.