Pretul actiunilor Rompetrol Rafinare – Petromidia a inregistrat o cadere semnificativa in ultimele 45 de minute ale sedintei de tranzactionare, sub influenta audierii la Parchet a presedintelui companiei, Dinu Patriciu.
Omul de afaceri Dinu Patriciu, presedintele Consiliului de administratie al Rompetrol, s-a prezentat, joi dimineata, la sediul Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pentru a fi audiat de catre procurori in legatura cu dosarul Petromidia.
Titlurile Rompetrol au deschis sedinta in usoara crestere fata de ziua precedenta, cu un plus de 7 lei pe unitate, fiind tranzactionate pentru 895 de lei. La scurt timp insa, actiunile companiei petroliere au intrat pe un trend descendent, urmand evolutia generala a pietei, si au pierdut aproximativ 20 lei pana la ora 13.30. De la acest moment, scaderea pretului se accelereaza si, in numai 28 de minute, valoarea de tranzactionare se diminueaza cu 56 de lei, respectiv 6,4%.
Nivelul minim s-a situat la 819 lei, dar pretul a revenit, in ultimul sfert de ora, pana la 834 de lei. Fata de inchiderea precedenta, actiunile Rompetrol raporteaza o pierdere de 6,08%.
Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, politisti de la Directia de Investigare a Fraudelor si Directia Cercetari Penale din cadrul Politiei Romane si specialisti de la Oficiul National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor fac verificari sub mai multe aspecte ce tin de derularea activitatii postprivatizare a SC Petromidia SA.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















