Home Economic-Financiar Aderarea ne-a adus importuri de peste trei miliarde de euro in ianuarie

Aderarea ne-a adus importuri de peste trei miliarde de euro in ianuarie

DISTRIBUIŢI

Primele efecte ale integrării încep să se facă văzute, deşi anumiţi analişti economici tocmai atrăgeau atenţia că temerile taberei pesimiştilor nu au avut fundament. În prima lună postintegrare, importurile au explodat, semn clar că piaţa indigenă nu poate face faţă cererii şi consumului intern.

Pe cale de consecinţă, deficitul comercial a urcat în luna ianuarie, prima după aderarea Romaniei la Uniunea Europeană, cu 66,4%, la 1,06 miliarde de euro, în principal pe baza comerţului cu statele comunitare, potrivit estimărilor preliminare ale Institutului naţional de Statistică (INS).

În luna ianuarie 2007, exporturile FOB au însumat 6,68 miliarde de lei (1,965 miliarde de euro), iar importurile CIF au fost de 10,29 miliarde de lei (3,026 miliarde de euro), se arată într-un comunicat al INS.

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeană a adus şi eliminarea taxelor vamale în raport cu ţările membre şi adoptarea politicii comerciale comune a blocului comunitar. Iar producătorii interni care şi-au ascuns mereu neputinţa în domeniul eficientizării afacerilor în spatele acestei forme de protecţie s-au trezit lăsaţi în offside.

Deficitul comercial frige

Deficitul comercial în luna ianuarie 2007 a fost de 3,61 miliarde de lei (1,06 miliarde de euro), cu 1,28 miliarde de lei (423,5 milioane de euro) mai mult decat în luna ianuarie 2006.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri a fost în luna ianuarie 2007 de 4,89 miliarde de lei (1,442 miliarde de euro) la expedieri şi de 7,3 miliarde de lei (2,15 miliarde de euro) la introduceri, reprezentand 73,3% din total exporturi şi, respectiv, 71% din total importuri, se menţionează în comunicat.

Deficitul în comerţul intracomunitar a fost de 2,4 miliarde de lei, de peste două ori mai mare decat în ianuarie 2006 (1,13 miliarde de lei), iar soldul negativ al balanţei comerciale cu alte ţări decat cele membre UE a fost de 1,2 miliarde de lei, aproape neschimbat faţă de prima lună a anului precedent.

Anul trecut, deficitul comercial al Romaniei s-a majorat cu 44,4%, la 14,89 miliarde de euro, comparativ cu 10,31 miliarde de euro în anul 2005, potrivit datelor provizorii. Exporturile FOB (preţul la frontiera ţării exportatoare) au ajuns la 25,85 miliarde de euro, în creştere cu 16,2%, iar importurile CIF (preţul la frontiera ţării importatoare) au urcat cu 25,1%, la 40,74 miliarde de euro.

Comisia Naţională de Prognoză a estimat, în varianta preliminară a prognozei de primăvară, că deficitul balanţei comerciale se va situa, în primul trimestru al acestui an, la 4,58 miliarde de euro, comparativ cu 2,35 miliarde de euro în perioada similară din 2006, iar nivelul pentru întregul an va fi de 17,87 miliarde de euro, pe baza unor exporturi de 30,25 miliarde de euro, în creştere cu 17%, şi a unor importuri de 48,12 miliarde de euro, cu 18,1% mai mari ca în 2006.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.