La trei luni de la intrarea in vigoare a Ordinului privind importul si comercializarea telefoanelor mobile, 50 de firme au fost amendate cu aproape doua miliarde de lei de catre Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei (IGCTI).
La sfarsitul lunii iulie 2003, aceasta institutie a efectuat controale in toata tara la societatile care comercializeaza telefoane si a aplicat 12 amenzi, a caror valoare se ridica la 400 milioane de lei. Principalele abateri constatate constau in neafisarea SAR (rata absorbtiei specifice de energie) sau a instructiunilor de utilizare in limba romana, precum si in faptul ca nu au prezentat declaratii de conformitate ale produselor comercializate cu cele din Uniunea Europeana sau in lipsa marcajului de conformitate. In perioada 4-8 august 2003, alte trei societati au fost amendate cu 125 milioane de lei.
Siguranta cumparatorilor este in pericol
Ordinul nr. 125 al ministrului comunicatiilor, referitor la adoptarea unor masuri privind importul si comercializarea telefoanelor mobile, intrat in vigoare la data de 14 mai, se aplica agentilor economici care comercializeaza telefoane mobile si are in vedere sporirea gradului de protectie a cumparatorilor prin informarea corecta si completa cu privire la caracteristicile tehnice ale produsului si la nivelul de radiatii emise de aparatul achizitionat.
Nerespectarea obligatiilor de informare a utilizatorilor, a conditiilor de protectie a sanatatii si de siguranta a cumparatorilor de telefoane mobile constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenzi intre 50.000.000 si 100.000.000 de lei. Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei este institutia abilitata sa se ocupe de supravegherea pietei telefoanelor mobile si sa aplice sanctiunile prevazute de lege.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















