Acasă Bref Dezlantuiri

Dezlantuiri

DISTRIBUIȚI

Ultimul sondaj CURS nu aduce modificari spectaculoase in ierarhia politica: PSD abia a dat jos un procent (43%) dupa o indelungata cura de slabire a tarii iar liberalii par sa-si consolideze locul doi cu 18%, in timp ce PRM (16%) si PD (10%) isi conserva procentele. Noutatea ar fi ca 57% dintre cei chestionati nu cred in capacitatea guvernului de a redresa situatia tarii iar 59% ar prefera un singur partid de opozitie puternic. Aici este si cheia (pardon de amintire) sondajului. Un studiu al Societatii Academice din Romania propune, in consecinta, o uniune in care cele doua partide si-ar putea pastra identitatea si numele de dinainte de casatorie. Un fel de integrare europeana, cum ar veni. Ideea unui singur partid de opozitie (mai inspirata) sau a unei aliante nu este noua – dar a devenit o urgenta. S-ar zice insa ca toata lumea (ma rog, o anumita parte a lumii) doreste mariajul PNL cu PD, mai putin cele doua partide burlace care ezita sa-si puna cununiile dupa ce au trecut prin cateva divorturi. Ca si cand n-ajungeau ezitarile PNL, dl Babiuc, proaspat revenit in PD dupa o escala liberala, a incarcat si mai mult contractul prenuptial propunand ca -reconstructia zonei de centru-dreapta- sa se faca in jurul PD care sa devina -conducatorul guvernarii alternative-. Iarasi impart fotoliile inainte de a le avea! De ce-ar trebui ca PD, membru al Internationalei Socialiste, sa devina brusc seful zonei de centru-dreapta cand acolo exista deja PNL cu un capital electoral sensibil mai mare – dl Babiuc nu ne lamureste si nici n-are cum. Probabil ca n-a inteles nici el. Oricum, pretentiile nepotrivite ale dlui Babiuc au picat exact la momentul nepotrivit – dovedind ca omul are intr-adevar fler la gafe – determinandu-l pe dl Agathon sa observe ca dl Basescu -pentru a se salva e dispus la orice, inclusiv sa calce in picioare Internationala Socialista-. De parca Internationala ar putea fi calcata in picioare atat de usor! Au incercat altii mult mai puternici si n-au reusit. Cei osanditi la foame sustin ca puterea socialismului consta in saracie. Dl Agathon nu s-a aratat speriat de alianta PNL – PD ci mai degraba sceptic: -e greu sa aduci mere cu pere fara sa iasa altceva decat gutui-. Deh, nu se stie niciodata. Cu schimbarile astea de clima si cu putina vointa politica se poate orice, inclusiv plopi care fac mere (cum s-a vazut in decembrie *89) – ba chiar si Musca, miere, Serac, avere iar Joita, neplacere. Dl Agathon crede insa ca -e greu sa stea cineva in aceeasi barca cu Basescu- – de aceea, probabil, l-au tot invitat pe iahtul PSD – si a criticat din nou -halul- in care acesta i s-a adresat dlui Iliescu acuzandu-l ca a patronat coruptia din Romania doar pentru a se perpetua la putere. Indignarile dlui Agathon si ale presedintiei sunt insa deplasate. In fond, cineva trebuia sa-i spuna dlui Iliescu cine este si ce vrea – dupa ce ani in sir a fost tratat ca maica Smara. Ca sa para si el mai smerit, PSD a trecut la operatiunea -jos podoabele- izbindu-se insa de rezistenta dlui Madalin Voicu – caruia dl Agathon i-a explicat cu blandete: -trebuie sa intelegi, Mada, ca e o sarcina de la presedintele Nastase. Nu putem sa permitem unor activisti sa umble cu ghiuluri, bratari si lanturi de aur groase, ca de caine, ca unii distinsi domni din Ilfov, in fata unor oameni saraciti-. Acum, daca PSD isi dezleaga activistii, sa te tii dezlantuire! Tocmai cand isi expuneau si ei pe brate si pe gat – apartenenta la -epoca de aur-!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.