La Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri Sibiu (BMFMS), cea mai lichida piata a fost, luna aceasta, cea unde se tranzactioneaza raportul leu/euro, dupa cum se arata intr-un comunicat al Bursei. Investitorii de la Sibiu au continuat sa coteze moneda unica sub valorile din piata valutara, fiind increzatori in continuarea procesului de apreciere a leului. -Maximul pe care l-ar putea atinge euro pana la finele lunii este de 3,7 lei-, este de parere un broker sibian. Acesta afirma ca se asteapta -ca vanzarile de euro sa creasca inainte de liberalizarea totala de cont curent, din prima decada a lunii viitoare-, adaugand ca -in aprilie vom mai asista la o noua apreciere a leului, tinand cont ca se asteapta un flux mare de valuta adus sau trimis de romanii care muncesc in Europa, in perioada Sarbatorilor de Pasti-. Pretul futures al euro s-a mentinut, pentru scadenta iunie, sub pragul de 3,6 lei, iar dolarul american a urcat de la 2,7 la 2,72 lei. Radu Luca, economist la Bursa sibiana, opineaza ca -pe termen lung, dolarul pare condamnat sa plateasca tribut dezechilibrelor macroeconomice consistente ale SUA-, aducand in atentie afirmatia economistului-sef al Bancii Mondiale, Joseph Stieglitz, care numea euro ca cea mai nimerita alternativa la dolar. Paritatea cu scadenta la finele acestei luni a inceput saptamana la 1,3390-1,3415, marti coborand pana la 1,3325 de dolari.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















