Peste 9.000 de tineri, dintre care aproape 4.000 de femei, au început afaceri cu ferme la țară în ultimii patru ani, pentru care au primit fonduri nerambursabile de peste 200 de milioane de euro, potrivit datelor Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP).
Prima sesiune de cereri de proiecte aferentă măsurii 112 – "Instalarea tinerilor fermieri" a fost deschisă în decembrie 2008.
Până la jumătatea lunii octombrie, APDRP a încheiat contracte pentru instalarea în mediul rural a 9.197 de fermieri cu vârsta sub 40 de ani.
Dintre contractele de finanțare încheiate, 5.351 de proiecte, cu finanțare de la UE de 114,79 milioane de euro, sunt derulate de bărbați, iar 3.846 de investiții, finanțate cu 85,59 milioane de euro, sunt implementate de femei.
Valoarea totală nerambursabilă acordată pentru instalarea tinerilor fermieri, până la jumătatea lunii octombrie, este de 200 de milioane de euro.
Reprezentanții APDRP spun că în sud-vest-ul țării au fost făcute cele mai multe investiții, cu 1.987 de proiecte contractate, urmat de sud-est, cu 1.522 de proiecte contractate și de vest, cu 1.263 de proiecte contractate.
La nivel general, cele mai multe proiecte contractate prevăd investiții mixte (culturi vegetale și creșterea animalelor), fiind urmate de cele care vizează investiții în culturi de câmp. De asemenea, tinerii fermieri au făcut și investiții în horticultură, sectorul vitivinicol, culturi permanente (plantații pomicole, arbuști fructiferi, pepiniere, viță-de-vie, livezi etc.), lapte și produse lactate, precum și creșterea porcilor, a animalelor ierbivore și a păsărilor de curte.
Tinerii fermieri sunt în continuare interesați să meargă la țară. Pentru cei 331,8 milioane de euro alocați până în 2013, au fost deja depuse 22.491 de cereri de finanțare, în valoare de 629,9 milioane de euro.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















