Guvernul a decis, printr-o hotarare adoptata in ultima sedinta, ca Ministerul Transporturilor va contracta credite externe in valoare totala de 2,52 miliarde de euro pentru realizarea autostrazii Brasov – Cluj – Bors. Creditele, primele de asigurare, dobanzile, comisioanele si alte costuri aferente vor fi garantate in totalitate de catre Ministerul Finantelor Publice. Fondurile necesare pentru rambursarea creditelor si plata primelor de asigurare, a dobanzilor, a comisioanelor si a celorlalte costuri aferente vor fi asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie.
Lucrarile de constructie a tronsoanelor de autostrada Bucuresti – Brasov si, respectiv, Brasov – (Bors) Oradea au fost programate sa inceapa in trimestrul al treilea al anului 2004, urmand a fi finalizate pana in 2009.
Ministrul transporturilor, Miron Mitrea, a declarat insa de curand ca lansarea proiectului autostrazii Bucuresti – Oradea ar putea fi amanata, intrucat institutiile financiare internationale nu sunt de acord ca in Romania sa fie deschise spre finantare in paralel doua trasee pan-europene.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















