Se pare că actualii guvernanţi şi-au făcut un deziderat din a menţine găurile negre la buget. Nu-i de mirare atat timp cat spectrul confruntărilor electorale bantuie de ceva vreme pe plaiuri mioritice.
Altfel nu ne putem explica îndarjirea cu care AVAS se luptă pentru a menţine artificial în viaţă mastodonţi comunişti fără şanse reale de redresare financiară. Mai nou, AVAS propune Guvernului prelungirea de la şase luni la 18 luni amanarea procedurilor de insolvenţă pentru 28 de companii. Motivaţia: redresarea companiilor în cauză a fost bulversată de factori exogeni. Mai mult, lista va căpăta proporţii, alte 12 firme adăugandu-se la -cutia milei- executivului. Salariaţii disponibilizaţi prin concedieri colective de la companiile din industria de apărare ar urmă să beneficieze de măsurile de protecţie socială prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 95/2002, conform proiectului de lege.
La începutul lunii februarie Guvernul a aprobat printr-o Ordonanţă de Urgenţă amanarea cu şase luni a procedurilor de insolvenţă pentru un număr de 28 de companii, printre care deja celebrele Electroputere, Rulmentul, Tractorul, unităţile de pe platforma Nitramonia, Petrotrans, Romaero. Unele dintre acestea, cum ar fi Electroputere mai au şanse minime de privatizare, dar majoritatea pot fi vandute mai mult la preţ de fier vechi.
Cele 12 firme sunt Tohan Zărneşti, Metrom Braşov, Uzina Mecanică Plopeni, Uzina Mecanică Sadu, Uzina Mecanică Mija, Uzina Mecanică Moreni, Arsenal Reşiţa, Uzina Mecanică Bucureşti, Uzina de Produse Speciale Dragomireşti, Uzina de Produse Speciale Făgăraş, PIROCHIM Victoria şi Electromecanica Ploieşti.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















