Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, a anuntat luni, 15 august 2005, in cadrul unei conferinte de presa, ca principalul obiectiv al bancii centrale va fi asigurarea stabilitatii preturilor, toate masurile pe care le va intreprinde de acum inainte urmand a fi subordonate acestui obiectiv. Ar fi interesant de vazut care a fost pana in prezent obiectivul principal al BNR, fiindca de stabilitatea cursului de schimb al monedei nationale nu poate fi vorba, iar succesele in domeniul stabilitatii macroeconomice sunt discutabile.
Desigur, in ceea ce priveste dezvoltarea unui sistem bancar sanatos, cu banci solide, exista succese incontestabile, chiar daca pretul a fost mare. Fara a ne lasa purtati de valul frustrarii si a mai scrie si alte rautati la adresa succeselor indoielnice din trecut, poate fi util sa incercam sa analizam in ce masura BNR va putea sa indeplineasca sarcina ambitioasa de a reinvata romanii cu preturi stabile si ce va putea aduce acest lucru cetateanului obisnuit.
Tintirea directa (a inflatiei) trebuie sa fie si corecta
Tintirea directa a inflatiei presupune o identificare cat mai corecta cu putinta a cauzelor cresterii preturilor, dar si o intelegere corespunzatoare a efectelor masurilor pe care le adopta principalii actori ce actioneaza in economia romaneasca, respectiv guvernul si Banca Nationala. Influenta factorilor externi trebuie, de asemenea, foarte serios evaluata, avand in vedere ca economia romaneasca nu functioneaza izolat, ci, dimpotriva, intr-o interdependenta in crestere accelerata cu principalele curente si fenomene ce se manifesta in comertul international, pe pietele financiare internationale si, in general, in economia mondiala.
Nu trebuie uitat nici faptul ca intre aplicarea unor masuri de politica monetara si transmiterea efectelor acestora catre economia reala exista un decalaj in timp, iar uneori apar si distorsiuni. Nu trebuie sa mergem prea departe pentru a observa astfel de distorsiuni: la cateva zile dupa ce guvernatorul BNR a afirmat intentia bancii centrale de a incuraja economisirea in moneda nationala, iar banca centrala publicase deja decizia de majorare a dobanzii efective de sterilizare cu jumatate de punct procentual, una dintre cele mai importante banci comerciale autohtone a efectuat o reducere cu jumatate de punct procentual a dobanzii oferite la depozitele in lei.
Agentii economici primesc semnale contradictorii
Efectul pe care reducerea dobanzilor la depozite il are asupra economiei reale este contrar celui urmarit de banca centrala, ale carei masuri vor avea efecte abia peste cateva luni. De ce a efectuat respectiva banca tocmai acum o reducere a dobanzilor? Din motive care tin de situatia specifica a bancii, dar si datorita excedentului de lei pe care il detine. Acest excedent nu este strain de operatiunile bancii centrale care, prin cumpararile masive de valuta din piata valutara, efectuate in ultimele zile, a inundat piata cu lei. Respectiva banca comerciala (BRD) este, alaturi de Primaria municipiului Bucuresti (vanzatorul unei mari sume in valuta obtinuta din imprumutul extern angajat la un nivel de trei ori mai mare decat cel solicitat initial), in mare masura la originea atat a excedentului de valuta care a condus la aprecierea leului, cat si, prin excedentul de lei de acum, a unei presiuni de reducere a dobanzilor la lei. Banca Nationala a actionat in plan imediat, tactic, intr-un sens contrar deciziei strategice anuntate, cedand la solicitarile exportatorilor si ale altor operatori economici si a intervenit pe piata masiv, cumparand excedentul de valuta, chiar daca suma de lei introdusa astfel pe piata (echivalentul a peste un miliard de euro) nu-si gaseste imediat utilizare si preseaza asupra dobanzilor. Desigur ca de la nivelul Consiliului de Administratie al BNR, unde se gandeste in perspectiva, astfel de evolutii intr-un interval de timp de doua saptamani nu sunt relevante, strategia pe termen mediu si lung neputand fi afectata, dar semnalele transmise operatorilor economici in astfel de situatii sunt contradictorii si risca sa conduca la evolutii necorespunzatoare.
Cine se teme de intrarile de capital?
Guvernatorul BNR, in alocutiunea sa de prezentare a noii politici a bancii centrale a mentionat si doi factori externi care, in opinia specialistilor BNR, au o influenta negativa asupra evolutiei preturilor din Romania: pretul titeiului pe pietele internationale si intrarile prea mari de capitaluri financiare (speculative sau plasamente de portofoliu, care nu conduc in mod direct si imediat la investitii productive). Daca in ceea ce priveste primul factor suntem oarecum de acord, consideram ca temerile in legatura cu intrarile de capital sunt nejustificate si reflecta doar o mai veche fixatie a unor specialisti romani dintre care s-a ilustrat mai ales fostul ministru de finante si economist-sef al BNR Daniel Daianu, ale carui temeri in legatura cu capitalurile speculative au contribuit la ratarea, in trecut, a unui moment bun pentru dezvoltarea pietei de capital din Romania. De altfel, la un nivel diferit, istoria se repeta: si in 2005, pe fondul venirii la guvernare a unei coalitii de centru-dreapta, cu o politica declarativ liberala, a existat un entuziasm pentru investitii pe piata de capital romaneasca, la care s-a adaugat si liberalizarea contului de capital, declansand inca de timpuriu (februarie-martie) comentarii ale unor specialisti (intre care s-a remarcat din nou Daniel Daianu) si o noua -cruciada- impotriva fondurilor speculative, al carei lider a devenit in prezent Banca Nationala a Romaniei. Desigur ca profesorul de economie si cercetatorul Daniel Daianu este un specialist redutabil, cu o pregatire vasta si de buna-credinta in ceea ce priveste masurile aplicabile economiei romanesti, guvernatorul si ceilalti specialisti din BNR sunt, de asemenea, de buna-credinta si foarte bine pregatiti profesional. Sunt insa de parere ca temerile in legatura cu intrarile de capital speculativ sunt similare cu povestea drobului de sare.
Capitalurile straine care au intrat in Romania pentru cumparari de actiuni si alte valori mobiliare, pentru plasamente in imprumuturi sau, pur si simplu, pentru speculatii financiare nu pot fi considerate ca fiind in exces si nici macar nu sunt la un nivel care sa poata fi apreciat drept semnificativ. Acestea nu fac decat sa suplimenteze necesarul de capital din economia romanesca, in care speculatiile financiare sunt subdezvoltate, ca si intermedierea financiara, in general. Temerea de speculatii este o caracteristica generala a romanilor, care isi are radacinile psihologice in educatia primita si in activitatea publicistica din perioada comunista, si am observat manifestarile acestei temeri in toate domeniile; descurajarea intermediarilor si a comerciantilor a constituit o trasatura constanta, reflectand lipsa unei intelegeri corespunzatoare a rolului pe care il exercita intermediarii pe piata in ceea ce priveste formarea preturilor si atenuarea fluctuatiilor. In Romania, cresterile preturilor in ultimii 15 ani au avut o importanta componenta data de subdezvoltarea logisticii, a distributiei, a infrastructurii, dar si a intermedierii financiare.
Sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului
Realitatea este ca, de sapte-opt ani incoace, ritmul de crestere a preturilor, deci rata anuala a inflatiei, s-a redus de la an la an, ajungand la un nivel scris cu o singura cifra si aceasta realitate este in mare masura meritul bancii centrale. Noua politica de tintire directa a inflatiei va insemna o actiune mai eficienta? Raspunsul depinde in mare masura de coerenta cu care BNR isi va aplica politica, deoarece pricepere in acest sens are, iar vointa nu-i lipseste, dupa cum a aratat in trecut. Daca BNR reuseste sa asigure stabilitatea preturilor, in conditiile unei denominari de succes, atunci trecerea la euro devine o simpla formalitate administrativa, iar guvernatorul Isarescu dobandeste un loc binemeritat alaturi de maestri sai Kiritescu si Murgescu, intre economistii romani de prestigiu.
Pentru romanii obisnuiti, asigurarea stabilitatii preturilor inseamna o posibilitate de a avea o perspectiva mai clara a veniturilor si a cheltuielor pe termen mediu si lung, posibilitati sporite de a avea acces la credite pentru locuinte, autoturisme, bunuri de folosinta indelungata, relansarea procesului de economisire si investire, pe scurt, cresterea nivelului de trai si reducerea grijilor legate de siguranta zilei de maine. Este, poate, un obiectiv mult mai important decat schimbarea presedintilor Camerei Deputatilor si Senatului si poate ca ar merita sa i se acorde mai multa atentie, pentru ca, in lipsa comentariilor, si critice, publice, si Banca Nationala poate gresi.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















