Băncile vor putea reduce nivelul provizioanelor constituite la creditele considerate pierdere (restanțe peste 90 de zile sau credite pentru care s-au inițiat proceduri judiciare) cu 25% din valoarea garanțiilor aferente, fiecare bancă urmând să decidă ce coeficienți de ajustare aplică. „Garanțiile aferente expunerilor reprezentând principalul creditelor/ plasamentelor clasificate în «categoria pierdere», în cazul cărora serviciul datoriei este mai mare de 90 de zile și/ sau în cazul cărora au fost inițiate proceduri judiciare față de operațiune sau față de debitor, se ajustează prin aplicarea de coeficienți stabiliți de împrumutător, pentru fiecare caz. Valoarea acestor coeficienți nu poate fi mai mare de 0,25. Împrumutătorul trebuie să dispună de documentația aferentă stabilirii valorii coeficienților prevăzuți“, se arată într-un proiect de regulament publicat de banca centrală.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















