Bank of America a devenit cea mai mare banca la nivel mondial, in functie de capitalizarea de piata, evaluata la 239,36 miliarde de dolari, depasind Citigroup, liderul anterior al ierarhiei, cu o valoare de piata de 239,34 miliarde de dolari.
Capitalizarea de piata a fost calculata pe baza cotatiei titlurilor bancilor la inceputul sedintei bursiere, iar cele doua institutii de credit si-au schimbat locurile in ierarhie de mai multe ori, in timpul sedintei bursiere.
Cele doua institutii de credit ocupa pozitiile a patra, respectiv a cincea, in clasamentul celor mai mari companii americane listate la bursa, dupa Exxon Mobil, General Electric si Microsoft.
HSBC, cele mai mari active
Citigroup ramane cea mai mare banca din Statele Unite, in functie de active, fiind evaluata la 1.630 miliarde de dolari, in comparatie cu 1.450 miliarde de dolari in cazul Bank of America, si ocupa locul al doilea la nivel mondial. Locul intai ii revine, incepand de saptamana trecuta, bancii britanice HSBC, cu active de 1.740 miliarde de dolari.
Reprezentantii Bank of America si Citigroup nu au fost disponibili imediat pentru comentarii. Modificarea ierarhiei, realizata in functie de capitalizarea de piata, reflecta increderea investitorilor in strategia agresiva de expansiune adoptata de Bank of America.
Kenneth Lewis, directorul general al Bank of America, a subliniat importanta dezvoltarii bancii pe piata din SUA. Astfel, compania a cheltuit 82 miliarde de dolari pentru achizitia FleetBoston Financial si a emitentulului de carduri de credit MBNA.
Bank of America are 5.800 de sucursale in Statele Unite, de sase ori mai mult decat Citigroup si detine 10% din depozitele realizate in SUA.
Pe de alta parte, directorul general al Citigroup, Charles Prince, s-a concentrat asupra cresterii organice, in special in afara SUA, dar profiturile s-au plasat sub estimarile analistilor in patru din ultimele cinci trimestre.
Valoarea de piata a Citigroup depasea capitalizarea Bank of America. Titlurile Citigroup s-au apreciat cu 22 de centi, la 48,45 dolari pe actiune, iar titlurile Bank of America au fost cotate la 52,36 dolari pe actiune, in crestere cu 20 de centi fata de sedinta precedenta.
La capitolul marime active, banca britanica HSBC Holdings Plc a anuntat, saptamana trecuta, ca a depasit Citigroup, devenind cea mai mare banca din lume, din punctul de vedere al activelor, cu suma de 1,74 mii miliarde de dolari. Citigroup ramane, cu 1,63 mii de miliarde de dolari, pe locul al doilea, iar Bank of America pe trei, cu 1,45 mii miliarde dolari.
Dominatia bancilor, alaturi de companiile din sectorul petrolier, poate fi probata si analizand topul facut de cei de la -The Forbes- din punctul de vedere al numarului de firme aflate in primele 100 pozitii. Putem constata ca printre acestea se afla nu mai putin de 23 de banci de pe mapamond. Numarul societatilor cu profil de asigurare rotunjeste si el dominatia financiarilor la aproape o treime.
Citigroup, cea mai profitabila
Un alt indicator monetar, de data aceasta important pentru a proba eficienta unei banci, profitul, da alt clasament. Dupa datele furnizate de revista -The Forbes-, cea mai profitabila banca din lume ramane Citigroup, cu un profit de peste 131 milioane de dolari, si locul 14 in topul modial al companiilor din toate domeniile. In acest top, Bank of America, afectata probabil de eforturile financiare maxime pentru extindere, este plasata abia pe locul al saptelea (pozitia 37 in clasamentul general), cu un profit de 83,9 milioane de dolari.
Locul al doilea din punctul de vedere al profitului revine grupului Fortis (18 la general), cu 112 milioane de dolari profit, iar cel de al treilea, bancii franceze Credit Agricole (19 la general), cu 110 milioane de dolari.
In afara de Bank of America, alte sase banci din afara podiumului au profituri cuprinse intre 75-100 milioane de dolari. Acestea sunt, in ordine, HSBC (26 la general), cu 93 milioane profit, BNP Paribas (34 la general) – 85 milioane de dolari, elvetienii de la UBS (36 la general) – 84,7 milioane de dolari, JP Morgan Chase (45 la general) – 79,9 milioane de dolari si Deutsche Bank (48 la general) – 76,2 milioane de dolari.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















