
Ieșirile de capital străin din ultima vreme și presiunile exercitate asupra leului au cântărit greu în decizia de ieri a consiliului de administrație al Băncii Naționale care a menținut dobânda-cheie la nivelul de 5,25% pe an pentru a treia ședință de politică monetară la rând.
Aceasta s-a arătat îngrijorată în ultima perioadă de reducerea expunerii locale a băncilor din zona euro, fenomen care s-a accentuat în ultimele luni și a determinat BNR să oprească ciclul de relaxare a politicii monetare început din toamna anului trecut.
"Suprapunerea unor evenimente globale cu tensiunile politice interne a accentuat ieșirile de capital. O parte din titlurile de stat ale nerezidenților au fost vândute, astfel că a crescut oferta de lei și concomitent cererea de valută, ceea ce a influențat piața valutară și cotațiile leului", a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Volumul vânzărilor de titluri de stat de¬ținu¬te de investitorii străini s-a ridicat la câteva miliarde de lei în ultimele luni și în plus ieșirile de capital sunt accentuate de băncile străine care nu prelungesc unele linii de credit acordate subsidiarelor locale în momentul în care acestea ajung la scadență. In condițiile în care ieșirile de capital nu sunt contrabalansate de intrări suplimentare, inclusiv prin absorbția de fonduri europene, presiunea pe leu nu are cum să se atenueze, a mai adaugat acesta.
Leul a pierdut aproape 5% din valoare în raport cu euro în ultimele trei luni pe fondul tensiunilor externe și al crizei politice interne,BNR fiind nevoită să intervină mai des pe piață pentru a sprijini monenda națională, ceea ce s-a văzut în nivelul rezervelor valutare ale instituției. Peste 2 miliarde de euro au ieșit din rezervă începând din luna mai.
"Aceste mișcări au fost contrabalansate de BNR prin metode specifice, nu doar prin intervenții pe piață (…)Avem în continuare un anumit spațiu de manevră, nu am ajuns într-un colț, dar acest spa¬țiu trebuie administrat cu înțelepciune și flexibilitate. Rezerva este ținută nu ca să o folosești, ci mai degrabă ca să o demonstrezi", a spus Isărescu.
Mai ales de când s-a accentuat criza politică, BNR a lăsat un spațiu de mișcare neobișnuit de mare pentru cursul de schimb, în ultima lună fiind depășit pragul de 4,6 lei/euro, și a preferat să mențină mai multă lichiditate în piață pentru a nu afecta costul finanțării în lei. Banca centrală se află și sub presiunea FMI, care se află zilele acestea în vizită la București și care s-a arătat împotriva intervențiilor agre¬sive pe piața valutară, care afectează nivelul rezervelor valutare.
Cu toate acestea, analiștii iau în calcul varianta ca procesul de reducere a dobânzii să nu fie reluat anul acesta din cauza tensiunilor de pe piețele financiare internaționale și a prelungirii crizei politice interne. (Andreea Virici)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















