Pana la sfarsitul lui 2005, BRD – Groupe Societe Generale isi va extinde reteaua cu 100 de agentii, unitati mici, plasate atat stradal, cat si in interiorul unor institutii precum universitati si ministere sau in centre comerciale, denumite generic -BRD Expres-. Banca a deschis, la sfarsitul saptamanii trecute, 33 de astfel de agentii, organizate sub forma unui -ghiseu universal-, clientul avand posibilitatea sa opereze intr-un singur loc toata gama de operatiuni curente. Directorul general adjunct al BRD, Sorin Popa, a aratat ca, in medie, costul unei agentii se ridica la 100.000 de euro. Activele bancii se ridica la 2,5 miliarde de euro, BRD fiind a doua banca din Romania dupa acest indicator. In primele sase luni, BRD a obtinut un profit net de 1.540 miliarde de lei (38 milioane de euro), in crestere cu 47,65% (32% in termeni reali) fata de castigul realizat in perioada similara din 2003. Potrivit reprezentantilor bancii, pana la sfarsitul anului viitor, banca va dispune de o retea de 300 de unitati.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















