Home Economic-Financiar Bugetul alocat IMM nu face fata cererilor de finantare

Bugetul alocat IMM nu face fata cererilor de finantare

DISTRIBUIŢI

Intreprinderile Mici si Mijlocii au beneficiat de programe concepute special pentru sprijinirea activitatii lor, iar cererile au depasit, in unele cazuri, de trei sau patru ori fondurile eligibile fiecarui program in parte. Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) si-au exprimat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, intentia de a solicita guvernului suplimentarea cu circa 55 milioane de lei pentru acoperirea mai multor cereri declarate eligibile pentru sustinerea prin fondurile derulate prin Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (ANIMMC).

Situatia derularii programelor de sprijinire in 2006 a IMM-urilor, prin cele patru programe ale sale, denota interesul micilor intreprinzatori pentru finantari, dar, cu toate ca cererile au fost declarate eligibile, acestea vor ramane fara rezultat daca bugetul alocat pentru programele Agentiei Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (ANIMMC) nu va fi suplimentat. Reprezentantii CNIPMMR au invocat obligativitatea realocarii de fonduri, in temeiul Legii privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, care prevede faptul ca -anual, prin Legea bugetului de stat, se aloca fonduri in valoare de 0,2% din PIB pentru finantarea programelor de dezvoltare-. Presedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu, a precizat ca, pana in prezent, pentru toate programele ANIMMC, bugetul alocat este de 246,3 milioane de lei, ceea ce nu reprezinta decat 0,05% din PIB. Programul care a starnit cel mai mult interes a fost cel destinat informarii si educarii comerciantilor, in cadrul caruia au fost depuse pana in prezent 788 de cereri de acord, iar notificate au fost doar 163, iar bugetul disponibil acestui program este de maximum 7.000 lei. Inca din luna aprilie a fost anuntata epuizarea bugetului alocat programului national multianual de sprijinire a IMM-urilor in dezvoltarea exporturilor. Este singurul program care este in stadiu de finalizare, celelalte fiind declarate functionale, respectiv cel care vizeaza sustinerea investitiilor realizate de catre intreprinderile nou infiintate si microintreprinderi, programul pentru informarea si educarea comerciantilor si cel care sustine IMM-urile prin fonduri in limita sumelor platite pentru profitul brut reinvestit.

Timbru pentru taxa mediu si relaxare… fiscala

Una dintre propunerile CNIPMMR vizeaza facilitarea formalitatilor privind plata taxei de mediu prin introducerea unui timbru fiscal special de mediu care ar putea fi cumparat de la orice oficiu postal, iar declaratiile sa fie reglementate la o perioada de un an, fata de cele semestriale, cum sunt in prezent. Reprezentantii au facut aceasta propunere deoarece considera ca un sistem mai simplificat de plata a taxei de mediu ar reduce semnificativ anumite costuri birocratice si ar creste gradul de colectare a taxelor.

Pe ordinea de zi a CNIPPMR a fost inclusa si propunerea de a fi redusa contributia angajatorilor la bugetul asigurarilor de somaj, deoarece anul acesta s-a inregistrat un excedent la bugetul asigurarilor de somaj. Acest lucru ar permite reducerea cu cel putin 0,5% a contributiei, fara a reprezenta un pericol, au afirmat cei din conducerea comisiei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.