Ultima sesiune de tranzactionare a saptamanii a adus si cea mai scazuta valoare de la inceputul acestui an a tranzactiilor perfectate: 22,02 milioane RON (6,28 milioane de euro), la un volum de numai 16,32 milioane de actiuni. Actiunile cotate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) au pierdut, in medie, 0,32%, cele mai lichide companii listate – 0,47%, insa cea mai mare depreciere a fost inregistrata de actiunile SIF (Societati de Investitii Financiare), care au coborat cu 1,27%. In sectorul petrolier, SNP Petrom a resimtit o scadere cu 0,83%, pana la 0,60 RON/actiune, in vreme ce Rompetrol Rafinare Constanta si Rompetrol Well Services Ploiesti au fost suspendate de la tranzactionare, pe fondul anchetarii omului de afaceri Dinu Patriciu. In sectorul bancar, titlurile BRD Groupe Societe Generale au incheiat fara variatie de pret, la 19,10 RON/actiune, iar titlurile Bancii Transilvania (TLV) au scazut la 1,48 RON/actiune (-0,67%). Cel mai tranzactionat emitent a fost, ieri, SIF 5 Oltenia, cu un rulaj de 4,56 milioane RON. SIF 5 a inregistrat, totodata, si cea mai mare depreciere din sectorul financiar, suferind o corectie negativa de peste doua puncte procentuale. Ultimul pret de tranzactionare al saptamanii pentru titlurile SIF 5 a fost de 2,72 RON/actiune. Si SIF 2 Moldova a obtinut un rulaj bun, in contextul sedintei de ieri, de 3,88 milioane RON. Titlurile SIF 2 au inregistrat o depreciere de 0,83%, pana la 2,39 RON/actiune. Schimburile cu titlurile SIF 4 Muntenia au cumulat cel mai scazut rulaj, de numai 0,89 milioane RON, actiunile scazand cu 0,59% fata de sedinta precedenta, pana la cursul de 1,69 RON/titlu. Actiunile SIF 1 Banat-Crisana au coborat cu 1,26% (2,36 RON/titlu), iar cele ale SIF 3 Transilvania – cu 1,31% (2,26 RON/titlu).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















