Indicii Bursei de Valori Bucureşti au terminat săptămana în scădere, deşi în şedinţa de vineri au existat şi ceva semne de revigorare. Piaţa bursieră din Romania s-a mulat perfect pe evoluţia burselor internaţionale, semn clar că piaţa de capital indigenă a devenit un apendice al suratelor europene şi nu numai.
La fel de rău i-a mers şi monedei naţionale. Faptul că aceasta a fost supraapreciată de fondurile speculative atrase de dobanzile relativ înalte, a fost probat în această săptămană. Astfel, într-o Europă în care monedele au coborat, leul a pierdut mult mai mult decat moneda Poloniei, zlotul, spre exemplu.
După mai multe săptămani de apreciere constantă, leul a pierdut în numai o săptămană în raport cu euro aproape opt bani. Liviu Voinea, director executiv al Grupului de economie aplicată, consideră că atat deprecierea leului cat şi scăderile de pe bursă sunt corecţii binevenite datorate realităţilor macroeconomice. Analistul a subliniat că numai investitorii speculativi străini au dus cursul pană la 3,1, prin cumpărările lor de lei. Şi, aşa cum a reiterat în nenumărate randuri şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, tot ei sunt cei care duc acum cursul înapoi, spre 3,3-3,4, prin ieşirea de pe piaţă.
Corecţia severă a leului din ultima săptămană, apreciază Liviu Voinea, este benefică însă pentru economie pe termen mediu şi lung, pentru că deja aprecierea constantă a leului depăşise nivelul de echilibru, iar deficitul de cont curent s-a agravat foarte mult în prima jumătate a anului.
În noile condiţii de criză financiară, o mare parte a analiştilor se aşteaptă ca pană la sfarşitul anului deprecierea leului să continue pană la 3,30-3,40 lei pentru un euro.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















